Antena Căutare

Zaharia Stancu s-a facut frate cu dracul ca sa treaca puntea

Despre Zaharia Stancu, un autor iubit si contestat deopotrivă, despre carţile lui şi despre acea perioadă tulbure a literaturii române în care i-au apărut romanele, am stat de vorbă cu scriitorul Eugen Uricaru, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Ce loc ocupă astazi, asadar, în literatura română opera lui Zaharia Stancu...

Jurnalul Naţional: V-aş propune să începem încercând să lămurim pe cât posibil o problemă care apare de fiecare dată în discuţe când e vorba despre Zaharia Stancu. Că e un scriitor controversat, că e un scriitor contestat. De ce?


Eugen Uricaru:
Articolul continuă după reclamă




N-a fost un dogmatic

Cum l-aţi cunoscut pe Zaharia Stancu?

L-am cunoscut când eram foarte tânăr, a venit la Cluj, unde eu făceam parte din grupul Echinox, eram chiar întemeietorul grupului. Iar Zaharia Stancu a venit la o sărbătoare a Revistei Steaua.

Şi în toată această sărbătoare a vorbit despre Echinox, s-a adresat tinerilor de la Echinox, iar asta m-a convins că el avea încredere că există un viitor pentru cultura română. Erau primii ani după decada '70. Ţin minte că mi-a povestit despre Gib Mihăescu în seara aceea nişte lucruri foarte interesante pe care mi le-am notat. A doua zi de dimineaţă mă întâlnesc cu el din nou şi-mi spune: "Ei, ai scris?".

L-am întrebat ce să scriu şi mi-a zis; "Păi, n-am vorbit? Trebuie să scrii tot". Şi mi-a mai spus atunci: "Tinere, noi, scriitorii, avem o mare şansă. Nouă nu ne trebuie decât o foaie de hârtie şi un creion. Cu o hârtie şi un creion putem cuceri lumea".

Acum Zaharia Stancu intră în categoria contestaţilor pentru că a scris "Desculţ". Eu aş aduce aminte că prin anii '90 am văzut la Televiziunea Liberă un ţăran care era foarte pornit împotriva reîntoarcerii moşierilor, a restituirii pământurilor. Îl ascultam. Povestea cum în vremea moşierilor le puneau botniţe... Brusc, mi-am dat seama că el, care avea după propria declaraţie 45 de ani, nu cunoscuse nici un moşier, dar rămăsese cu conştiinţa faptului că ţăranilor li se pun botniţe.

Asta ce arată? Arată forţa imensă a literaturii lui Zaharia Stancu. Că ea a fost instrumentalizată, e ca şi cum am spune că Wagner e vinovat de apariţia lui Hitler. Zaharia Stancu a făcut politică de stânga, dar asta nu înseamnă că a fost un dogmatic.

Care a fost relaţia lui directă cu regimul comunist, cu realismul socialist?

Există în folclorul acelei perioade o frază adresată lui Ceauşescu: "Tovarăşe secretar general, dacă reintroduceţi realismul socialist eu mă sinucid". E o legendă. Că i-a spus-o el sau Marin Preda nu se ştie clar... Dar oare are importanţă cine a spus-o? Important este că nu s-a reintrodus realismul socialist. Revoluţia culturală pusă la cale de tot felul de şmecheri nu a reuşit. Şi, culmea, reuşeşte acum. Când nu e pusă la cale.

Citeste articolul integral pe jurnalul.ro

"Jurnal de moda... moda feminina la 1900", expozitie dedicata zilei de 8 Martie... Formatia Compact porneste intr-un turneu national. Pe 8 martie va fi la Timisoara...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x