Antena Căutare

Capricornii sunt impulsivi și iau decizii pripite. Ar putea să-i coste scump! Horoscopul zilei de sâmbătă, 01 octombrie

Chiar dacă e sâmbătă Berbecii se gandesc serios să demareze o afacere. Din păcate, nu stau foarte bine pe plan financiar şi nu este exclus să facă un împrumut.

Chiar dacă e sâmbătă Berbecii se gandesc serios să demareze o afacere. Din păcate, nu stau foarte bine pe plan financiar şi nu este exclus să facă un împrumut.

Nici Taurii nu se simt bine cu locul de muncă pe care îl au şi se gândesc serios să-l schimbe. Aşa că astăzi, vor căuta noi oportunităţi.

Gemenii se simt compleşiţi de problemele pe care le-au avut în ultimele zile. Însă, nu trebuie să se descurajeze. Consolarea unui apropiat este tot ce au nevoie.

Prima zi de octombrie este una liniştită pentru Raci. Spre sfârşitul zilei, planurile lor se vor schimba şi s-ar putea să iasă cu un prieten în oraş.

Nativii Leu îşi vor îndrepta atenţia către partenerul de viaţă. Au fost ocupaţi în ultima vreme, iar azi vor avea ocazia să petreacă mai mult timp împreună.

Fecioarele vor avea parte de distracţie. Prietenii nu-i vor lăsa să stea acasă şi se vor deconecta de stresul cotidian.

Ne aflăm în semnul zodiacal al Balanţelor, care astăzi sunt foarte norocoase. Cineva le va face o surpriză care le va însenina ziua.

Scorpionii au noroc pe plan financiar. Cum vor primi banii, aşa îi vor şi cheltui. Trebuie fie atenţi cum îşi vor gestiona economiile.

Săgetătorii sunt generoşi. Vor ajuta o persoană care se află în dificultate, iar acest lucru îi va mulţumi sufleteşte.

Capricornii sunt impulsivi. Iau decizii pripite, iar acest lucru nu le va aduce prea multe beneficii. Este recomandat să fie mai răbdatori.

Vărsătorii nu sunt bine-dispuşi azi. Cineva i-a supărat, aşa că ar fi indicat să-i spună ce i-a deranjat. Comunicarea este cheia.

Nativii Peşti vor socializa şi ar putea cunoaşte o persoană nouă. S-ar putea chiar să lege o relaţie de prietenie de lungă durată.

Luna Neagră, fenomenul care a speriat lumea întreagă! Cum ne influenţează destinele? Scorpionul trebuie să fie foarte at... Capricornii trebuie să evite discuţiile în contradictoriu. Riscă să încheie o prietenie. Horoscopul zilei de duminică, 0...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ghid pentru începători: cum alegi un operator de pariuri licențiat în România
(P) Ghid pentru începători: cum alegi un operator de pariuri licențiat în România
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De ce repeți aceleași greșeli, deși știi exact ce ar trebui să faci diferit?
(P) De ce repeți aceleași greșeli, deși știi exact ce ar trebui să faci diferit?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x