La doar șase săptămâni de viață, când totul părea să urmeze cursul firesc al începutului de drum, Ashton a făcut o infecție severă cu RSV (virusul respirator sincițial) și a dezvoltat pneumonie. Într-o singură noapte, starea băiețelului s-a degradat dramatic, iar părinții l-au dus de urgență la spital. Nivelul oxigenului din sânge a scăzut de la 100% la zero, iar medicii au fost nevoiți să intervină pentru a-i reporni inima.
Episodul a lăsat însă urme severe: lipsa de oxigen la nivel cerebral a dus la diagnosticul de paralizie cerebrală. Pentru familie, vestea a venit ca un șoc total. Prognosticul era rezervat, iar părinții au aflat că șansele ca Ashton să meargă sau să își poată menține echilibrul în mod independent erau minime. Anii care au urmat au fost marcați de terapie, efort fizic continuu și de nevoia constantă de a găsi soluții care să îi poată îmbunătăți viața.
Spre deosebire însă de multe familii care ajung să caute opțiuni abia după apariția diagnosticului, părinții lui Ashton luaseră deja, înainte de naștere, o decizie care avea să se dovedească esențială: au ales să îi recolteze și să îi stocheze sângele din cordonul ombilical.
La acel moment, gestul părea mai degrabă o măsură de precauție, făcută în speranța că nu va fi niciodată necesară. Cinci ani mai târziu, familia a primit informații despre un studiu dedicat copiilor cu paralizie cerebrală, în care erau utilizate propriile celule stem recoltate la naștere. Ashton a fost inclus în acest program, iar celulele stem stocate au fost administrate intravenos.
În lunile următoare, părinții au observat schimbăris: mai multă forță, mai mult echilibru și o capacitate mai clară de a-și exprima nevoile. Confirmarea a venit și din afara casei, atunci când terapeuții și profesorii au remarcat faptul că Ashton începuse să meargă.
Privind spre prezent, povestea lui Ashton arată cât de valoroasă poate deveni în timp o resursă biologică recoltată la naștere. Astăzi, prelevarea celulelor stem din sângele cordonului ombilical, din țesutul de cordon și din placentă este tot mai des privită ca o formă de rezervă biologică disponibilă imediat, în cazul în care copilul sau familia are nevoie de o opțiune terapeutică compatibilă. În cazul utilizării propriilor celule, avantajul major este compatibilitatea completă și accesul rapid la o sursă deja păstrată, fără presiunea identificării unui donator sau a unui timp de așteptare critic.
„Un aspect esențial este faptul că aceste celule conservate nu îmbătrânesc și nu sunt expuse bolilor dobândite pe parcursul vieții, rămânând o resursă pură pregătită pentru a fi folosită chiar și la ani distanță de la recoltare”, explică Dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical Cord Blood Center. Valoarea unei astfel de resurse crește atunci când recoltarea este completă, deoarece cantitatea și diversitatea celulară pot face diferența în opțiunile medicale disponibile ulterior, inclusiv în situații complexe, în care nevoia de doză celulară este mai mare.
Astăzi, la ani distanță de momentul care i-a schimbat radical viața, Ashton nu mai este definit de limitele anunțate în primele evaluări. Băiatul care mergea cu autobuzul destinat copiilor în scaun rulant și care se simțea diferit de ceilalți a ajuns să meargă, să își țină echilibrul, să joace baschet, să meargă cu bicicleta, să înoate și să participe la activitățile cotidiene cu mai multă autonomie și încredere. Pentru părinții săi, fiecare pas făcut fără scaun rulant a însemnat mai mult decât un progres fizic: a însemnat redobândirea libertății și a apartenenței.
(P) De ce sustenabilitatea începe să conteze tot mai mult în lumea sneakerșilor... (P) Afânarea solului cu motocultorul: de ce este esențială pentru culturi...
