Antena Căutare

Revedere neașteptată pentru Ștefan Bănică. Alexandra Crăescu, backing vocal al juratului X Factor: "Ce cauţi tu aici? De ce nu mi-ai spus că vii?"

Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulțumită de performanțele sale. În această seară, a decis să îi facă o surpriză lui Ştefan Bănica Jr şi a venit la X Factor

Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulțumită de performanțele sale. În această seară, a decis să îi facă o surpriză lui Ştefan Bănica Jr şi a venit la X Factor

"Pentru mine scena înseamnă mai mult decât orice. Sunt undeva în spate, se știe de mine, dar atât. Anul acesta mi-am luat inima în dinți și am zis să vin la X Factor să câștig!”, a povestit amuzată Alexandra.

Cântăreața a colaborat până acum cu nume mari din industria muzicală din România, de la Direcția 5 la Proconsul sau Paula Seling și chiar și cu Ștefan Bănică jr. De altfel, cei doi colaborează de aproape cinci ani, însă Alexandra nu i-a spus acestuia că a decis să se înscrie la audițiile ”X Factor”.

”Cu Ștefan am început colaborarea în urmă cu cinci ani, ca backing vocal, dar nu știe că am venit aici, cred că o să aibă un șoc”, a mărturisit aceasta.

Iar reacția lui Ștefan Bănică jr a fost una pe măsură, acesta ținând să lămurească lucrurile încă de la început: ”Am cântat împreună niște ani buni, dar nu am să fiu subiectiv în această seară. Pe mine poți să mă surprinzi doar prin alegerea repertoriului”, a declarat juratul ”X Factor”.

Pentru audiţii, Alexandra a pregătit "I Believe I Can Fly". Reacţia juraţilor?! "DOAMNEEEE, bravoooo!", strigă Delia impresionată. "Ai avut un exces şi nu înţeleg de ce pentru că nu ai nevoie. Eşti foarte talentată", i-a spus şi Ştefan.

Mark McKee, americanul care s-a îndrăgostit şi s-a mutat în România: "Am venit să le arăt băieţilor mei că nu trebu... Bineeeee, boss! Puică Andrei Mihai vine "de la barosăneală" şi face show adevărat. Carla’s Dreams: “Scena asta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x