Antena Căutare

Serialul Iubire cu parfum de lavandă lansează spin-off-ul Destine cu parfum de lavandă, din 16 aprilie

Îl vei putea urmări în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.

Galerie
Difuzat începând din 16 aprilie, în fiecare joi, de la 20.30, Destine cu parfum de lavandă deschide un nou capitol în universul care a cucerit publicul. | Antena 1

Serialul original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, Iubire cu parfum de lavandă, care a cucerit publicul cu cele trei sezoane, revine pe micile ecrane din 16 aprilie, în fiecare joi, de la 20.30, şi continuă universul emoționant din Podişor odată cu lansarea mult aşteptatului spin-off Destine cu parfum de lavandă.

Destine cu parfum de lavandă, din 16 aprilie, la Antena 1

Doar şase săptămâni îi mai despart pe telespectatori de deznodământul primei părți a celui de-al treilea sezon al serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, pentru ca din 16 aprilie, în fiecare joi, de la 20.30, lavanda să prindă o viață nouă în cadrul spin-off-ului Destine cu parfum de lavandă. După un final de serial care a ținut publicul cu sufletul la gură, povestea merge mai departe, iar destinele personajelor se încrucișează în moduri și mai intense, mai dramatice și mai surprinzătoare. Lavanda continuă să înflorească în Podișor, fiecare parfum ascunzând un mister ce aşteaptă să fie descifrat.

Dacă la început, pentru Teo (Victoria Raileanu) şi Andrei (Liviu Bora) Podişor era doar un loc la capătul lumii, ulterior a devenit centrul universului lor şi pretextul de a-şi lua viața de la capăt, demonstrând, oricui se mai îndoia, că iubirea te găseşte indiferent de destin.

Articolul continuă după reclamă

“De când s-a reîntors în Podişor, Teo a trăit împărțită în două lumi, între trecut şi viitor, până când a reuşit să se stabilească într-un prezent confortabil. Faptul că l-a cunoscut pe Andrei a determinat-o să creadă că încă mai are o şansă la iubire! Spin-off-ul Destine cu parfum de lavandă este unul extrem de intens pentru Teo, aşa că sper să rămâneți alături de ea, pentru că va avea nevoie de toată susținerea voastră!”, dezvăluie Victoria Raileanu, în vreme ce Liviu Bora spune: “Mai este puțin până când Andrei și Teo revin cu povești noi din lavandă, iar destinele lor se încrucișează în moduri cu adevărat explozive. Am investit multă bucurie, pasiune şi devotament în povestea noastră, care sperăm să vă surprindă şi să vă emoționeze aşa cum a făcut-o şi până acum!”.

La rândul ei, creatoarea serialul original, Ruxandra Ion, dezvăluie: „Universul Iubire cu parfum de lavandă a crescut organic, odată cu personajele și cu publicul care le-a fost alături încă de la început. Lansarea spin-off-ului Destine cu parfum de lavandă este un pas firesc în evoluția acestei povești. Ne-am dorit să aprofundăm conflictele, să ducem relațiile într-o zonă mai profundă și să explorăm consecințele alegerilor făcute de către personaje. Podișorul rămâne un spațiu al emoțiilor intense, al iubirilor care se construiesc greu și al adevărurilor care ies la suprafață atunci când te aștepți mai puțin”.

Difuzat începând din 16 aprilie, în fiecare joi, de la 20.30, Destine cu parfum de lavandă deschide un nou capitol în universul care a cucerit publicul: mai multă tensiune, alegeri dificile, relații puse la încercare și iubiri care trebuie să supraviețuiască adevărului. Podișorul nu va mai fi niciodată la fel. Dar lavanda înflorește din nou, iar odată cu ea, și destinele celor prezenți acolo.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alexandru Ion, nou personaj în universul spin-off-ului Destine cu parfum de lavandă
Alexandru Ion, nou personaj în universul spin-off-ului Destine cu parfum de lavandă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Destine cu parfum de lavandă, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor spin-off-ului
Destine cu parfum de lavandă, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor spin-off-ului
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum ne jefuiesc”
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire!”
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are... BZI
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea Jurnalul
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate Kudika
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni Redactia.ro
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni Observator
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x