Antena Căutare

Dan Bittman va prezenta show-ul „Aici eu sunt vedeta!”, în această toamnă, la Antena 1

Dan Bittman revine în televiziune și va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul "Aici eu sunt vedeta!".

Dan Bittman revine în televiziune și va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul "Aici eu sunt vedeta!".

Realizată pe baza formatului britanic “Big Star’s Little Star”, emisiunea "Aici eu sunt vedeta!" aduce în fața telespectatorilor celebrităţile așa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii! Astfel, la "Aici eu sunt vedeta!", starurile autohtone și copiii lor vor intra într-o competiție distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alții.

"Am emotii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală", spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.

Articolul continuă după reclamă

Antena 1 a achiziționat formatul “Big Star's Little Star”, care va fi difuzat în această toamnă

Din toamnă, la Antena 1, în show-ul prezentat de Dan Bittman, fiecare vedetă va face echipă cu propriul copil și se va confrunta cu întrebări legate de viața de familie. Răspunsurile vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe față obiceiuri ciudate și se vor povesti întâmplări intime.

Nici o vedetă nu va fi cruțată la "Aici eu sunt vedeta!", căci copiii celebritatilor invitate vor dovedi că pot fi ironici și brutal de sinceri, nu doar dulci și adorabili.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

➡️ Urmăreşte online emisiunea Aici eu sunt vedeta ⭐ pe platforma AntenaPlay. Intră să vezi toate episoadele aici >>> https://goo.gl/QsB385

Citește și
Emil Mitrache și băieții săi, Teodor și Eduard, au câștigat ultima ediție „Aici eu sunt vedeta”!
Emil Mitrache și băieții săi, Teodor și Eduard, au câștigat ultima ediție „Aici eu sunt vedeta”!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
”Aici eu sunt vedeta!” a ajuns la final! Emil Mitrache și cei doi băieți ai săi au câștigat marele premiu, în valoare de 8.500 de lei
”Aici eu sunt vedeta!” a ajuns la final! Emil Mitrache și cei doi băieți ai săi au câștigat marele premiu,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x