Antena Căutare

Romică și Cătălin Țociu au câștigat imunitatea mare aseară, la America Express. Diseară, concurenții se lasă duși de val

Cursă spectaculoasă pentru marea imunitate a etapei a șaptea aseară, la America Express: Romică și Cătălin Țociu au câștigat întrecerea, devenind imuni și obținând astfel biletele spre Argentina, ultima țară de pe Drumul Soarelui. Diseară, aventura continuă furtunos în apele Pacificului: concurenții se întrec să prindă cele mai bune valuri pentru o sesiune intensă de surfing.

colaj Romică Țociu, Cătălin Țociu și AnaMaria Prodan, echipele America Express sezonul 6, Vlad Huidu și Giulia pe plăci de surf Galerie
Diseară, concurenții se lasă duși de val, pentru o sesiune intensă de surfing! | Antena 1

Lupta pentru marea imunitate a etapei a șaptea a solicitat din plin toate resursele echipelor rămase pe Drumul Soarelui. De la căratul canistrelor cu benzină și al sacilor cu gheață până la vâslitul în tandem, concurenții s-au confruntat cu unele dintre cele mai dificile probe.

Întrecerea a fost aprigă, în ciuda obstacolelor. Nici misiunea care le-a cerut să transporte 20 de kilograme de măruntaie de pește nu i-a făcut pe concurenți să scadă ritmul aventurii care i-a confruntat cu adevăratele greutăți ale vieții familiilor de pescari ecuadorieni.

Finalul cursei a fost spectaculos: după ce s-au aflat în frunte o mare parte din timp, Aris și Alexia Eram au fost întrecuți de Romică și Cătălin Țociu, pentru care ”handicapul” primit la începutul etapei nu a fost o piedică în calea victoriei.

Însoțiți de Anamaria Prodan, Romică și Cătălin au ajuns primii la Irina Fodor, câștigând imunitatea mare și biletele pentru Argentina, ultima țară de pe Drumul Soarelui. Pentru Anamaria Prodan, Drumul Soarelui s-a oprit aici.

Diseară, concurenții se lasă duși de val, pentru o sesiune intensă de surfing

Aventura continuă în această seară cu două curse decisive și un joc de amuletă care aduce un avantaj important. Dacă Romică și Cătălin Țociu se bucură de relaxarea la hotel, în ediția reality show-ului din această seară restul echipelor continuă lupta: urmează cursa pentru calificarea la amuletă, jocul pentru câștigarea avantajului, dar și cursa pentru cea de-a doua imunitate – totul în episodul încărcat de adrenalină al acestei seri.

Probele se vor dovedi la fel de istovitoare. Concurenții se vor întrece să prindă cele mai bune valuri, pentru o sesiune de surfing în Montanita, paradisul surferilor din Ecuador. „Eu am mai avut o încercare total eșuată de a învăța să fac surf. Iar acum, văzând ce valuri erau... Doamne ferește! Numai gânduri negre am avut”, a declarat Giulia.

„Mi-e frică de tot felul de sporturi extreme”, a mărturisit Ada Galeș. „Eu am mai încercat să fac surf în Rio. Fără succes. Pot să zic că m-am bălăcit pe lângă placă”, a povestit cu umor Sânziana Negru.

Cum se vor descurca în apele Pacificului concurenții, cine va câștiga amuleta, dar și ce echipă va obține imunitatea mică telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY în această seară, de la 20:30.

America Express, 4 decembrie 2023. Cine a câștigat imunitatea. Prima echipă care are biletele asigurate spre Argentina... America Express, 5 decembrie 2023. O probă complexă i-a băgat în tensiune pe concurenți. Ce gest surprinzător a făcut Iu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x