Antena Căutare

Asia Express, 21 noiembrie 2021. Echipele au avut parte de un element-surpriză în etapa 10 a competiției. Ce a anunțat Irina Fodor

Aventura din Asia Express continuă cu patru echipe care încearcă să își păstreze locul în competiție. Cea de-a doua zi din Israel a venit cu o cursă neașteptată la Bezet Beach și cu un element-surpriză, care le va decide soarta concurenților de pe Drumul Împăraților.

Cursa de pe Drumul Împăraților se apropie de final, iar cele patru echipe încearcă să ajungă cât mai aproape de premiul cel mare al reality show-ului, 30.000 de euro. Vor avea de străbătut un nou traseu solicitant în etapa zece a competiției, care le va testa limitele psihice și fizice.

Misiunile din Israel le-au scos în cale concurenților o cultură deosebită, noi provocări și situații imprevizibile. Probele încep să devină mult mai dificile și le vor da mari bătăi de cap vedetelor, mai ales în ediția 38 a sezonului 4 din Asia Express.

Citește și: Asia Express, 17 noiembrie 2021. Ce meserie a avut Cuza înainte să devină cunoscut. Concurentul a spus totul la o probă din Israel

Cursa continuă pe plajele de la Marea Mediterană ale Israelului, însă nu fără un element-surpriză. Irina Fodor le-a dat o veste neașteptată echipelor, care a pus și mai multă presiune pe umerii lor.

Irina Fodor a anunțat concurenții că vor avea parte de un element-surpriză

Ultima etapă din sezonul 4 Asia Express a pus pe gânduri cuplurile de vedete. Irina Fodor i-a anunțat că are 3 cutii cu nestemate, ce ascund posibile eliminări.

„Am trei cutii, momentan vor sta la mine. Două dintre ele conțin pietre verzi, una are o nestemată roșie. Ne vom vedea de mai multe ori în cursul acestei zile. De fiecare dată, ultima echipă care ajunge la mine va trebuie să ia o cutie. La sfârșit vom vedea unde este piatra roșie”, a spus prezentatoarea TV.

„Evident că presiunea este foarte mare. Diferența între perechile din concurs este foarte mică. Noi ne simțim în acest moment în mare pericol”, a dezvăluit Elwira Petre.

Citește și: Asia Express, 17 noiembrie 2021. Lidia Buble și Estera le-au dat cu „forța” pite localnicilor: „Hai sa îți dea mama”

Emi și Cuza, Lidia și Estera Buble, Mihai și Elwira Petre, Cosmin și Eliza Natanticu sunt cele patru echipe care vor „lupta cu toate armele” pentru a nu părăsi competiția de pe Drumul Împăraților.

Vestea că este posibil să plece acasă la finalul cursei i-a motivat pe concurenți să facă față celor mai grele misiuni.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Etapa finală Asia Express - Drumul Împăraților vine cu un element surpriză: „Ne simțim în mare pericol!”. Duminică, la A... Asia Express, 21 noiembrie 2021. Concurenții au construit castele de nisip în Israel...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia Express 2026
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x