Antena Căutare

Burlacul, 13 mai 2021. Alexandra a dat cărțile pe față! Ce dezvăluiri a făcut despre Simona

Alexandra și Simona au avut parte de o confruntare de zile mari, chiar înainte de Ceremonia Focului din episodul 10 din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”, difuzat pe 13 mai 2021.

Ceremonia Trandafirului în care a fost eliminată Kubra Taskiran nu a părut să aibă un impact major în rândul fetelor și despărțirea a fost una ușoară și fără lacrimi.

Cele șapte pretendente rămase s-au simțit astfel cu un pas mai aproape de victorie și de șansa de a-l cuceri definitiv pe mult râvnitul Andi Constantin, din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”, de la Antena 1.

Alexandra și Simona, confruntare neașteptată în episodul 10 din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”

„Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce urmează. Deocamdată nu îmi fac planuri. Imprevizibilul poate apărea oricând, așa că prefer să trăiesc momentul din prezent”, a mărturisit Andi Constantin, atunci când a realizat că în competiția pentru inima lui au mai rămas doar șapte tinere din cele cincisprezece alături de care a pornit în această aventură, în Turcia.

Au fost multe complimente, vorbe frumoase și zâmbete largi la Ceremonia Trandafirului din episodul 10 din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”, difuzat în 13 mai 2021. Totuși, cu doar câteva minute înainte, în pauza de filmare, Alexandra a decis să rupă tăcerea.

Tânăra, care nu a apucat să își spună opiniile legate de experiența de la „Burlacul”, a prins momentul potrivit pentru a spune tot ce are pe suflet, chiar înainte ca Andi Constantin să anunțe cine este concurenta care părăsește competiția.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Apoi, atenția Alexandrei s-a îndreptat asupra Simonei, căreia i-a făcut niște dezvăluiri la care nimeni din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” nu s-ar fi așteptat.

simona, la burlacul, sezonul 6

Simona a fost ținta unor dezvăluiri neașteptate, la „Burlacul”, sezonul 6

„Simona, eu ți-am zis de prima dată de când te-am cunoscut că am o prietenă, cea mai bună, care e chiar ca tine, și am zis că eu îți înțeleg momentele pe care le ai mai joase și când ești mai în sus. Dar eu am zis că nu îmi place să fiu aproape în momentele pe care le ai mai joase, mă afectează foarte mult și de aia nu am vrut să am parte de ele, eu sunt foarte conectată cu energia și dacă tu ești supărată atunci și eu mă supăr. Dar ești o fată foarte mișto”, a zis Alexandra, cu puțin timp înainte de Ceremonia Trandafirului.

Apoi, camerele au surprins-o când poartă o discuție surprinzătoare cu Melissa, subiectul fiind atitudinea Simonei.

„Fii foarte atentă la ea! Nu te lăsa înșelată de aparențe. Mereu va încerca să pară de treabă. Eu am sesizat și alte ipostaze. Am analizat-o cu atenție”, a fost dezvăluirea făcută de Alexandra, care a criticat ce atitudine a avut Simona la date-ul cu Andi Constantin.

Urmărește clipul video de mai sus din episodul 10 din emisiunea „Burlacul” ca să descoperi și alte detalii.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Burlacul, 13 mai 2021. Ce fată a fost eliminată de Andi Constantin...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x