Antena Căutare

Din 5 septembrie, soția lui Adrian Mutu intră în lumea televiziunii Sandra Mutu prezintă Retrospectiva Ştirilor Antena Stars

Sandra Mutu face un pas neașteptat în lumina reflectoarelor și se alătură echipei Antena Stars. Discretă în aparițiile sale publice și obișnuită să fie mai degrabă în spatele poveștilor care au făcut-o cunoscută, Sandra va fi, de această dată, chiar în centrul lor: întră în lumea televiziunii şi va prezenta Retrospectiva Știrilor Antena Stars, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 09:00.

Din 5 septembrie, soția lui Adrian Mutu intră în lumea televiziunii Sandra Mutu prezintă Retrospectiva Ştirilor Antena Stars | antena stars

Cunoscută publicului mai ales prin povestea de dragoste pe care o trăiește de peste un deceniu cu Adrian Mutu, Sandra a construit alături de acesta o familie frumoasă, în care Tiago, fiul lor, ocupă un loc cu totul special. Însă, dincolo de rolul de soție și mamă, Sandra și-a croit propriul drum în lumea reflectoarelor, construindu-și o identitate și o poveste care îi aparțin. La doar 17 ani, Sandra Bachici câștiga titlul de Miss România 2010, iar experiența în modeling avea să-i deschidă primele uși către lumea showbizului. Au urmat apariții în spațiul monden și un parcurs în care a preferat, treptat, să lase lumina reflectoarelor în plan secund și să se concentreze asupra vieții de familie. Acum, Sandra revine în prim-plan, de această dată din postura de prezentatoare TV, și acceptă provocarea de a le aduce telespectatorilor Antena Stars Retrospectiva Știrilor, în fiecare weekend.

Astfel, Sandra Mutu declară „Este o experiență inedită pentru mine, este noul absolut și chiar o pot considera o provocare. Sincer, am stat și m-am gândit puțin până să spun „da”, dar am considerat că e momentul să ies din zona de confort. Ce-i drept, am avut și foarte multă susținere din partea oamenilor care realmente contează pentru mine, iar asta mi-a dat curaj. Momentan, am foarte multe emoții, pe care vreau să le transform în ceva constructiv. Așadar, vă aștept la Retrospectiva Ştirilor Antena Stars!”.

Cu o prezență elegantă și un stil natural, Sandra Mutu își face astfel debutul într-o nouă ipostază, iar telespectatorii Antena Stars o vor putea descoperi într-un rol diferit de cel în care au cunoscut-o până acum.

Retrospectiva Știrilor Antena Stars, prezentată de Sandra Mutu, poate fi urmărită în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 09:00.

Articolul continuă după reclamă
29 de ani fără Prințesa Diana. Întrebările care încă planează asupra tragediei din 31 august 1997. Ultimele ore din viaț... Reacția lui Marian Godină în urma scandalului cu bătrânica ce vindea legume pe marginea drumului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Peste 80.000 de români s-au îmbolnăvit într-o singură săptămână. Infecțiile respiratorii, peste media ultimilor ani. Raportul INSP
Peste 80.000 de români s-au îmbolnăvit într-o singură săptămână. Infecțiile respiratorii, peste media...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poți avea 15 ani de vechime și totuși să nu te poți pensiona. Diferența pe care mulți români nu o cunosc
Poți avea 15 ani de vechime și totuși să nu te poți pensiona. Diferența pe care mulți români nu o cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x