Paccheri umpluți cu brânzino, sos de șofran, mazăre și creveți răsuciți
O rețetă gustoasă și sățioasă, cu iz italian, pentru orice masă: Paccheri umpluți cu brânzino, sos de șofran, mazăre și creveți răsuciți.
Publicat: Joi, 17 Octombrie 2019, 09:00 | Actualizat: Miercuri, 17 Martie 2021, 17:02O rețetă gustoasă și sățioasă, cu iz italian, pentru orice masă: Paccheri umpluți cu brânzino, sos de șofran, mazăre și creveți răsuciți.
Rețeta Paccheri umpluți cu brânzino, sos de șofran, mazăre și creveți răsuciți - Ingrediente
- 1 kg paccheri( paste italiene)
- 500 gr brânzino( biban de mare)
- 500 gr cozi de creveți
- 500 ml smântână pentru frișcă
- 200 gr pastă de șofran
- 2 cepe
- 2 morcovi
- 1 căpățână de usturoi
- Amidon de porumb
- Sare
- Piper alb, măcinat
- Pătrunjel
- 100 gr boabe de mazăre
- 200 ml ulei de măsline
- 2 roșii
Rețeta Paccheri umpluți cu brânzino, sos de șofran, mazăre și creveți răsuciți - Preparare
Paccherii se fierb în apă clocotită cu sare pentru 7-8 minute, apoi se pun la scurs.
Se umplu cu branzino copt și trecut prin blender cu puțină smântână pentru frișcă.
Pentru sosul de șofran, se aduce smântâna pentru frișcă la punctul de fierbere și se adaugă pasta de șofran. Se asezonează după gust.
- Vedeți și Rețeta Paste cu creveți!
Cozile de creveți se trag la tigaie în unt cu puțin ulei și se asezonează cu sare și piper.
Boabele de mazăre se trag la tigaie pentru 5-6 minute în puțin unt.
Se servesc toate preparatele așezate frumos pe farfurii.
- Vedeți și Rețeta Creveți cu ciuperci și mazare!