Antena

Rețetă de lipii jamaicane. Nu ai nevoie de drojdie și nici de timp pentru dospire!

Pentru că în această perioadă tot testăm diferite aluaturi de pâine, cu sau fără drojdie, am descoperit această rețetă de lipii jamaicane, pe care v-o recomandăm cu încredere.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 13 Aprilie 2020, 08:27 | Actualizat: Luni, 13 Aprilie 2020, 08:53
Lipii jamaicane

Este o rețetă din bucătăria lui Jamie Oliver, la care nu ai nevoie de drojdie și nici de timp pentru dospire. Lipiile sunt simple, dar gustoase și destul de pufoase.

Ce ne trebuie pentru Rețeta de lipii jamaicane:



Cum se prepară Rețeta de lipii jamaicane

Cernem făina într-un vas și o amestecăm cu sarea.

Facem o adâncitură la mijlocul ei, ca la orice aluat clasic de pâine.

Punem bicarbonatul în iaurt și amestecăm intens până se creează bule de aer în iaurt.

Pe aceeași temă

Turnăm iaurtul amestecat cu bicarbonatul în adâncitura din făină.

Amestecăm bine toate ingredientele și obținem un aluat nu foarte ferm, dar compact și elastic.

Recomandari A1

Împărțim aluatul în 8-10 bucăți pe care le modelăm în forme sferice, apoi le întindem, pe rând, pe masa înfăinată, în forme circulare, de 3-5 mm grosime.

Punem o tigaie antiaderentă la încins, la foc mediu și coacem lipiile, pe rând, rumenindu-le pe ambele părți.

Așezăm și un capac peste tigaie, pentru a crea edect de cuptor, iar când întoarcem lipiile, avem grijă să ștergem capacul de aburii care se formează.

Pe aceeași temă

În rețeta originală lipiile se coc pe grătar, dar în lipsa acestuia, se pot prepara și la tigaie.

Tot în rețeta originală, lipiile se fac și cu rondele de ardei iute în interior. Puteți să încercați, dacă iubiți gustul picant.

Spor și poftă bună!

Whatsapp LinkedIn
reteta de lipii jamaicane lipii cu bicarbonat lipii fara drojdie aluat pentru lipii lipii de casa paine fara drojdie reteta de paine
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii sunt destinate succesului în 2025. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Cansu Dere reapare în mediul online mai spectaculoasă ca oricând. A pășit pe covorul roșu alături de Ibrahim... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița. Avea un singur pasager și șase membri ai echipajului Libertatea.ro
Isterie apărută în rândul americanilor: Au cumpărat un produs neobișnuit de 50.000 de dolari, ca... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Care este relația dintre Marina Dina și tatăl copiilor ei! Vedeta speră să petreacă timp cu cei mici de... Spynews.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă BZI
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Păstrăv la cuptor, umplut cu ierburi proaspete și felii de lămâie HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Robotul „Moș Crăciun” a fost dezvăluit de Boston Dynamics. Imaginile care au devenit virale useit
Horoscopul zilei de 29 decembrie 2024. Balanțele sunt în căutarea echilibrului interior. Află ce se întâmplă... Catine
Horoscopul lunii ianuarie 2025, în detaliu: Anul nou începe în forță, cu numeroase transformări și planuri... Jurnalul
Cum să implementezi eficient tichetul cultural în pachetul de beneficii pentru angajați Kudika
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate Playtech
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri Redactia.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie" Observator
Greșeli în exercițiile fizice care pot face dificilă pierderea în greutate. Ce este indicat să eviți pentru a... MediCOOL
Rețetă de piftie de porc ardelenească. Cum se prepară, ingrediente și pașii de urmat HelloTaste
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a... ProSport
Cele două mezeluri care se găseau doar în restaurantele din marile orașe, înainte de ’89. Acum, românii fug... Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Importanța vitaminei D în lunile de iarnă pentru întreaga familie DeParinti
Travis Barker i-a transmis un mesaj emoționant fiicei sale: „Îmi place să te văd crescând. Te iubesc până la... ZUTV
Cel mai puternic pașaport din lume. Pe ce poziție se află România UseIT
Cât se ține carnea de porc la cuptor. Trucuri pentru o friptură fragedă Hello Taste