Antena Căutare

Mesajul transmis de Adrian Nartea chiar înainte de premiera „Iubire cu parfum de lavandă”. Ce a ținut să le spună fanilor

Adrian Nartea, protagonistul din „Iubire cu parfum de lavandă”, a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele sociale chiar înainte de marea premieră a serialului.

Galerie
Adrian Nartea, protagonistul din „Iubire cu parfum de lavandă”, a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele sociale chiar înainte de marea premieră a serialului | Antena 1

Marea premieră a serialului „Iubire cu parfum de lavandă” a avut loc joi, 31 octombrie 2024. Producția îi are ca protagoniști pe Adrian Nartea și Michaela Prosan, două nume mari din industria artistică.

Telespectatorii au așteptate cu sufletul la gură primul episod al serialului pentru a-i revedea pe cei doi actori. Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că Adrian Nartea și Michaela Prosan sunt apreciați de un public larg.

Citește și: Ce părere are soția lui Adrian Nartea despre scenele romantice jucate de soțul ei. Cum se înțelege actorul cu Michaela Prosan

După o pauză lungă, aceștia au revenit pe micile ecrane ale oamenilor de acasă cu personaje spectaculoase. Adrian Nartea interpretează rolul lui Ștefan Lungu, un fotbalist retras din carieră, în timp ce Michaela Prosan o joacă pe Anda, un medic de la sat.

Articolul continuă după reclamă

Chiar înainte de marea premieră a producției, actorul a ținut să facă o postare emoționantă pe contul său de Instagram, unde este destul de activ. Acesta a publicat mai multe imagini realizate în timpul filmărilor alături de un mesaj neașteptat.

Ce a publicat Adrian Nartea pe Internet cu puțin timp înainte de premiera „Iubire cu parfum de lavandă”

Înainte ca publicul să facă cunoștință cu personajul său din „Iubire cu parfum de lavandă”, Adrian Nartea a transmis un mesaj copleșitor în mediul online. Prin postare a ținut să le spună fanilor săi că este extrem de bucuros pentru revenirea sa pe micile ecrane.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă–Making of, episodul 1. Cum arată o scenă romantică între Anda și Ștefan. Ce pot vedea telespectatorii

„Au trecut mai bine de 2 ani de când și eu și voi așteptam să mai facem ceva pe tv. A fost Asia Express, da dar, trebuia sa fie si ceva pe ficțiune, nu? În sfârșit, a meritat așteptarea pentru că sunt atât de bucuros că in această seară o să vedeți la ce muncim deja de aproape 6 luni. E o poveste frumoasă, o poveste care sper să vă prindă și să vă placă. Mie îmi place și îmi place si de Ștefan Lungu, personajul meu. E cool și fain, mă provoacă. Este o poveste originală românească filmată într-un loc de vis și cu actori care mai de care. Vă rog să vă uitați și să fiți curioși, să ne spuneți ce v-a plăcut și ce nu, cu blândețe și sinceritate. Noi suntem nerăbdători și cu multe emoții.”, a scris Adrian Nartea în dreptul fotografiilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Postarea actorului a generat mai bine de 3 mii de like-uri și o mulțime de reacții din partea fanilor. Urmăritorii de pe Instagram și-au spus părerea sinceră despre serial, după marea premieră.

„Mie mi-a plăcut ce am văzut aseară... vorbim și la final”, „O să vă urmăresc cu drag!”, „Este o poveste frumoasă. Adrian Nartea și Michaela Prosan vă mulțumim! O să ne uităm cu drag la voi” sau „În sfârșit avem parte de un serial original! Felicitări!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

„Iubire cu parfum de lavandă” se vede și astăzi, 1 noiembrie 2024, pe Antena 1 și AntenaPLAY, de la 21:45. Povestea continuă pentru Anda și Ștefan.

Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 1 și 2, 31 octombrie 2024. Vestea primită de Anda și Ștefan de la avocat... Premiera Iubire cu parfum de lavandă, lider detașat de audienţă. Lia – Soţia soţului meu, în topul preferinţelor publicu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani Redactia.ro
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x