Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 6 noiembrie. Doinița Oancea, roast pentru „colega” Nicoleta Luciu. De ce voia actrița să fie călugăriță

Doinița Oancea a acceptat provocarea de a prezenta un roast pe cinste pentru colega ei de breaslă, Nicoleta Luciu, de care o leagă multe amintiri. Cele două actrițe au împărtășit ani întregi pe platourile de filmare, iar Doinița a venit pregătită să „dea din casă”!

Nicoleta Luciu, juratul special al ediției cu numărul 11 iUmor, nu a scăpat nici ea de „tradiția” show-ului, și anume momentele savuroase de roast venite din partea celor mai neașteptate persoane apropiate. Doinița Oancea și Nicoleta au fost colege pe platourile de filmare ale unei celebre telenovele autohtone, jucând rolurile a două surori.

Cele două actrițe se cunosc de 15 ani, iar pe scena iUmor a avut loc și „reuniunea” lor, în ediția din 6 noiembrie 2022.

Doinița Oancea, roast savuros pentru Nicoleta Luciu, la iUmor sezonul 13

„Nouă oamenii ne spuneau că semănăm foarte tare. (..) Pe mine mă frământă ceva: eu de ce nu pot să fiu în juriu? Eu o să îți spun acum cum ai ajuns acolo. A zis Delia la un moment dat că s-a tocit masa juraților și producătorul a chemat pe cineva să dea luciu. Și ia uite! L-a dat pe tot”, și-a început Doinița Oancea numărul.

Actrița a aruncat și câteva înțepături, ca de la colegă la colegă. „Nicoleta, tu ești o femeie extraordinară și le faci pe toate dintr-o dată. Spre exemplu, ai făcut 3 copii dintr-o sarcină și 25 de milioane de euro dintr-o singură căsătorie”, a continuat ea.

Doinița Oancea a glumit și pe seama faptului că Nicoleta Luciu își dorea să devină călugăriță, în vremea liceului, după ce a urmărit un film care a inspirat-o să urmeze această carieră.

„Puțini oameni știu că Nicoleta Luciu a vrut să fie călugăriță. Era visul ei. Ar fi fost foarte greu să facă asta. Daniela Crudu poate să îți spună cât de greu e să stai o viață întreagă în genunchi”, a mai spus actrița.

Nicoleta îi răspundea adesea Doiniței, la majoritatea replicilor, având în vedere familiaritatea dintre cele două. Invitata a adus apoi în discuție aspectul fizic al colegei ei: „După miss, a fost asistentă medicală. Vă imaginați cum arăta halatul ăla alb pe ea? Au trebuit să o concedieze că nu mai prindea anestezia la oamenii care trebuiau operați”, a mai glumit Doinița Oancea. La finalul numărului, Nicoleta Luciu s-a declarat fericită că n-a fost „roast-uită” mai rău.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Cum se votează la iUmor

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 6 noiembrie. Augustin Pop, o călătorie în teatrul radiofonic. Cheloo a simțit nevoia să închidă ochii... iUmor sezonul 13, 6 noiembrie. Edgar Falzar, mimul care a jonglat fără lenjerie intimă! „Uite încă o popică”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x