Antena Căutare

Loredana se va alătura juriului iUmor, în cadrul ediției speciale: Gala Premiilor Muzicale, duminică, de la 20:00, la Antena 1

După desemnarea câştigătorului celui de-al 13-lea sezon iUmor, show-ul de la Antena 1 revine duminica aceasta, de la 20:00, cu o ediţie specială: Gala Premiilor Muzicale.

Galerie
Loredana alătură juriului iUmor, în cadrul ediției speciale: Gala Premiilor Muzicale, duminică, de la 20:00, la Antena 1 | Antena 1

După desemnarea câştigătorului celui de-al 13-lea sezon iUmor, show-ul de la Antena 1 revine duminica aceasta, de la 20:00, cu o ediţie specială: Gala Premiilor Muzicale. Ediţia specială va avea şi un jurat special, pe măsură: Loredana.

Loredana alătură juriului iUmor, în cadrul ediției speciale: Gala Premiilor Muzicale, duminică, de la 20:00, la Antena 1

Artista va asista și, totodată, va comenta alături de Delia, Costel și Cheloo participarea unor personaje importante din lumea showbizului care însă vor impersona alte nume sonore de la noi, în cadrul Galei Premiilor Muzicale. Care sunt categoriile acestei ediții speciale iUmor, cine sunt nominalizații și ce surprize vor fi pe scena emisiunii, telespectatorii pot afla urmărind noul episod duminică, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Șerban Copoț și Dan Badea vor avea parte de „o intrare cu cântec“ din partea jurațiilor permanenți iUmor. Ce farse le-au făcut Delia, Costel și Cheloo celor doi prezentatori, vedeți în timpul show-ului, care va fi difuzat la Antena 1 și AntenaPLAY duminică, 11 decembrie.

Articolul continuă după reclamă

La scurt timp după ce Șerban Copoț și Dan Badea au anunțat că Loredana va fi cel de-al patrulea jurat, Delia a mărturisit: „Când vine vorba de Gala Muzicii Românești, cine să vină?! Cine putea să fie mai potrivită pentru asta?!“.

„Mă bucur tare mult că sunt la iUmor, în sfârșit, în calitate de jurat! Numai asta nu mai fusesem, în rest, le-am făcut pe toate, vă jur! (…). Am acceptat, pentru că mi-a plăcut, în primul rând, că e o gală muzicală și mi se pare că iese puțin din formatul clasic de iUmor“, a declarat Loredana.

Costel a complimentat-o pe jurata-specială, iar aceasta i-a întors cuvintele frumoase: „Costeluș, dragul meu, ce frumos ești! Ești ca un fel de Michael Jackson al umorului. O apariție și pentru mine, Costel! Nu m-am așteptat să fie atât de «Michael Jacksonian» în această seară, să aibă acest glam de star rock“.

În cadrul Galei Premiilor Muzicale vor exista șapte categorii, iar printre nominalizați se numără artiști consacrați și trupe celebre, precum: Andre, Gaz pe Foc, Delia, Fuego și Irina Loghin. Desigur, cu toții sunt impersonați, iar pe scenă vor urca, de fapt: Iulia Albu, Paula Chirilă, Eliza Natanticu, Coiotu’, Noaptea Târziu, Radu Pietreanu, Ionuț Rusu, WRS și Emilian.

Fiecare își va revendica trofeul decernat la următoarele categorii: „Premiul pentru cel mai frumos solist rock“, „Premiul pentru cele mai gingașe cuvinte“, „Premiul pentru cea mai sinceră prietenie“, „Premiul pentru cea mai spectaculoasă dispariție ca trupă“, „Premiul pentru cel mai bogat soț“, „Dintre trupe celebre – premiul pentru oameni necunoscuți“ și „Premiul pentru cele mai frumoase picioare“.

Gala specială iUmor va putea fi urmărită duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x