Antena Căutare

Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu, invitați speciali în a treia ediție iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1

Actorii Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu se vor alătura invitaților speciali din cel de-al doisprezecelea sezon iUmor. Duminică, de la 20.00, cei trei actori se reîntorc în fața juraților și a publicului iUmor.

Galerie
Actorii Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu se vor alătura invitaților speciali din cel de-al doisprezecelea sezon iUmor. Duminică, de la 20.00, cei trei actori se reîntorc în fața juraților și a publicului iUmor. | Antena 1/ iUmor

Dorin Zidaru, personajul căruia i-a dat viată Marius Vizante, revine la iUmor în această duminică, de la 20.00, cu un număr care l-a ridicat în picioare pe Cheloo.

„Personajul domnului Vizante este un titan!”, a declarat juratul. Cel de-al doilea invitat al serii este câștigătoarea sezonului 6 iUmor, Irena Boclincă, care va interpreta un personaj foarte cunoscut și controversat al zilelor noastre: Greta Thunberg.

Invitații speciali de la iUmor în a treia ediție: Marius Vizante, Irena Boclincă și Radu Pietreanu,

„Fiind invitat special, emoțiile sunt mai mari pentru că numărul trebuie să fie foarte bun.”,a dezvăluit aceasta. Cel de-al treilea invitat special al ediției din această duminică, Radu Pietreanu, a mărturisit: „Sincer, după 40 de ani de umor încă am emoții să fiu în fața voastră”.

Articolul continuă după reclamă

„Ne-a fost dor de el și ne-a făcut plăcere să îl revedem”, a declarat Delia. Telespectatorii vor putea urmări numerele senzaționale care au ridicat sala în picioare, duminică, de la 20:00, la Antena 1.

Citește și: Ana Morodan, al patrulea jurat iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1

Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

Citește și: iUmor sezonul 12, 20 februarie 2022. Bogdan Vandici, "cuțit în spate" pentru Chef Florin Dumitrescu în timpul unui roast acid

Pentru cel de-al 12-lea sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

Citește și: iUmor sezonul 12, 20 februarie 2022. Tomas Nistorov, număr de circ fenomenal. "Ești cel mai echilibrat tânăr pe care îl știu"

iUmor este singura emisiune TV din România cu peste 2.3 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și invitaților care au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube ”iUmor” a acumulat peste 1.7 miliarde de vizionări, iar un montaj video cu momentele de magie ale lui Mario Lopez peste 17.6 milioane de vizionari.

Ana Morodan, al patrulea jurat iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1... Cristina Șchiopu a purtat o rochie cu decupaj la spate. Fosta concurentă de la iUmor și-a lăsat la vedere posteriorul...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O româncă a transformat călătoriile într-un stil de viață: 30 de țări vizitate până la 30 de ani. Sfaturi pentru costuri reduse
O româncă a transformat călătoriile într-un stil de viață: 30 de țări vizitate până la 30 de ani. Sfaturi... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în urmă cu 6 ani:
Veste neașteptată în showbiz-ul din România! Vedeta noastră a dezvăluit că s-a căsătorit în secret în... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că oamenii îl apreciază”
VIDEO. JD Vance a fost huiduit la deschiderea Jocurilor Olimpice. Reacția lui Trump: ”E surprinzător, pentru că... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Funcționarii unei primării au ajuns să facă constant
Funcționarii unei primării au ajuns să facă constant "gimnastică" la birou. Ce se întâmplă dacă stau... Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x