Antena Căutare

Mugur Mihăescu, Axinte, Cătălin Moroşanu şi Alin Oprea, momente de roast savuros mâine, de la 20:30, la iUmor

Radu Pietreanu, primul jurat-surpriză al celui mai nou sezon iUmor, ce va avea premiera mâine seară, de la 20:30, la Antena 1, va fi surprins cu momente savuroase de roast, venite din partea unor persoane la care s-ar aştepta cel mai puţin.

Galerie
Radu Pietreanu, primul jurat-surpriză al celui mai nou sezon iUmor, ce va avea premiera mâine seară, de la 20:30, la Antena 1, va fi surprins cu momente savuroase de roast | Antena 1

Rând pe rând, bunii săi prieteni Axinte, Mugur Mihăescu, Cătălin Moroșanu și Alin Oprea au urcat pe scena emisiunii și l-au luat la roast. Cum a reacţionat acesta, telespectatorii vor putea urmări mâine, de la 20.30, la Antena 1 și exclusiv online în AntenaPLAY.

Axinte, pe numele real Florin Petrescu, nu a venit cu mâna goală, ci cu surprize pentru fiecare dintre juraţi. Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo nu au scăpat nici ei de „tirada” invitatului special. Mi-a spus că se bucură să fie aici, pentru că are ce învăța de la voi, chiar dacă are o mare experiență de viață!”, şi-a început el roast-ul, însă ce a urmat a stârnit hohote de râs la masa juriului iUmor.

Momente savuroase de roast la iUmor

Poante savuroase a avut și Mugur Mihăescu – el a ales să facă o satiră politică, iar la finalul ei, Cheloo s-a întors către Radu Pietreanu și a exclamat: „Noblețe. Juratul-surpriză de la iUmor a spus: „Ați văzut? Uite ce lecție mi-a tras chelu’! Am și eu chelul meu. Eu cred că a vrut să se răzbune pe mine, pentru că l-am schimonosit în toate felurile. În 35 de ani, l-am pus să joace în toate rolurile!”, a povestit amuzat Radu Pietreanu.

Articolul continuă după reclamă

Alin Oprea îl cunoaște și el de peste 30 de ani pe bunul său prieten și i-a pregătit un roast ca la carte: A avut un grup de umor care făcea tot felul de glume: pe la mare, pe casete, pe la TV. Așa zic unii, că era umor! Eu mă îndoiesc și în ziua de astăzi de acest lucru. Ori eram prea mic ca să vă înțeleg glumele, ori ați crescut voi prea mult și nu le mai aveți. (…)”, şi-a început el momentul.

Nici Cătălin Moroşanu nu a fost mai blând: Glumele mele sunt puțin mai dure, motiv pentru care nu toată lumea ține la ele. (…). Eu vreau să te întreb așa: ce a fost în capul tău când mi-ai pus porecla «Moartea din Carpați»? Ai avut ciudă pe mine?!, iar Radu Pietreanu a răspuns: Eu i-am pus porecla «Moartea din Carpați», pentru că eu eram «Foamea din Cărbunești». Trebuia să ne completăm cumva. Întregul moment va putea fi urmărit mâine seară, de la 20:30, la Antena 1.

Citește și: Virgil Ciulin și Andrei Duban, invitați speciali în prima ediţie iUmor, vineri, de la 20.30, la Antena 1

iUmor revine pe micile ecrane cu noul sezon de vineri, 9 septembrie

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu noul sezon de vineri, 9 septembrie, începând cu ora 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1 și, exclusiv online, pe AntenaPLAY.

Citește și: Sorin Bontea, Iulia Vântur și Florin Călinescu, printre jurații-surpriză iUmor sezonul 13

Serialul iMai Mult Umor va însoţi şi de această dată fiecare ediție iUmor și va fi difuzat pe Antena 1 şi pe AntenaPLAY. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.

Virgil Ciulin și Andrei Duban, invitați speciali în prima ediţie iUmor, vineri, de la 20.30, la Antena 1... Diseară, de la 20:30, la Antena 1, Spectacol inedit de varietăţi la premiera iUmor: "Dacă vom câştiga, mă va cere î...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x