Antena

Shelu s-a întors la iUmor și l-a făcut pe Cheloo să plece din sală. Ce l-a deranjat pe jurat

În a cincea ediție iUmor din sezonul 9 Shelu a cântat rap, spre nemulțumirea lui Cheloo. Acesta nu a reușit să îl impresioneze pe jurat, ba chiar l-a scos afară din platou

Publicat: Duminica, 11 Octombrie 2020, 21:47 | Actualizat: Duminica, 11 Octombrie 2020, 23:05
Shelu s-a întors la iUmor și l-a făcut pe Cheloo să plece din sală. Iată de ce l-a deranjat pe jurat

Este pentru a trei oară la iUmor, dar nici de această dată nu a reușit să ajungă la inima lui Cheloo, însă și pe Bendeac îl pune pe gânduri: "Este clar genul de artist controversat! E genul de om pe care ori îl detești visceral, ori îl accepți", spune Bendeac.

Cheloo stă câteva minute să vadă momentul, dar ia decizia să lase gol scaunul de jurat și să iasă afară:

"Când se termină lansarea albumului, mă chemați, da?", spune Cheloo și părăsește platoul.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Urmărește momentul aici

Iată jurizarea momentului:

Whatsapp LinkedIn
iumor shelu roast delia cheloo bendeac iumor sezonul 9 lider de audienta iumor 2020 sezonul 9 iumor antena1
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Maria, Regina României e producția bazată pe fapte reale, cu Roxana Lupu în rolul principal. Urmărește filmul istoric românesc disponibil în AntenaPLAY.
Stirile zilei Reacţia unui turist grec din Salonic, venit să petreacă Paştele la Bucureşti. Unde s-a dus cu tot cu familie: "Am venit acum 3 zile"
Citește și
iUmor sezonul 16, 5 mai 2024. Doina Teodoru aka Dana Budeanu, super moment plin de umor: Mobilați-vă...
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. Doina Teodoru:...
iUmor sezonul 16, 5 mai 2024. Romică Țociu și Cornel Palade, scenetă amuzantă despre conflictele de la...
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16,5 mai 2024. Romică Țociu și...
Video recomandate
Video
Citește și
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Sunt două explicaţii mari!” De ce se bucură Piedone de un sprijin atât de mare în rândul alegătorilor? Libertatea.ro
Luptele din spatele ușilor închise: cine se opune planului SUA de a confisca rezerve valutare rusești de 260... Ziare.com
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Pască fără aluat, dar cu 500 g de brânză. Oricine poate să o prepare în doar 10 minute HelloTaste.ro
Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Gemenii au numai reuşite, Scorpionii au parte de un nou început Antena3.ro
Ce se întâmplă după ce te lași de fumat. Experții au dezvăluit schimbările care au loc în corp useit
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Moneda de 1 ban care îți poate aduce bani frumoși peste noapte. Caut-o acum prin sertare, sigur o mai ai Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Rezultate LOTO 6/49 sâmbătă 4 mai 2024. Numerele câştigătoare la tragerile speciale loto de Paşte Observator
Ce sunt aftele și cum apar. Specialiștii MediCOOL au oferit cele mai clare răspunsuri MediCOOL
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare HelloTaste
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc? ProSport
Cu cât a ajuns să se vândă un miel întreg în piețele din București. Prețul este IREAL! Gandul
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani CanCan
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor DeParinti
Rihanna a vorbit despre avantajele de a fi mamă de băiat: „Pot să fiu oricât de dezinvoltă vreau” ZUTV
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care poți apela UseIT
Pastă de ouă fierte. Rețetă de aperitiv rapid și gustos Hello Taste
Ultimele știri
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. Oana Dragne și caloriile. Delia: „Eu mă regăsesc”
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. Radu Pietreanu, observații fine la un pahar de vin
Horoscop zilnic 6 mai 2024. Horoscopul zilei pentru toate zodiile. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. Iulia Albu și mai excentrică. Ce probleme ridică
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. „BD: La munte și la mare”, varianta modernă
Ediție specială iUmor de Paște, România ești campioană, sezonul 16, 5 mai 2024. Alina Pușcaș și Radu Vâlcan cum nu i-ai mai văzut
Alertă ANM! Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe. Ce precizări au făcut meteorologii
iMai Mult Umor cu Omul cu Tourette, episodul 12, sezonul 16. Delia, o nouă lege. Ionuț Rusu: „E o conspirație”
Prognoza meteo 6 mai 2024. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Cât de mult a crescut fiica Adelinei Pestrițu. Imagine rară cu Zenaida într-o rochie albă. Cu cine seamănă fetița
Mai multe