Antena Căutare

Babele de martie. Cum îți alegi baba și ce semnficație are fiecare zi

Babele de martie. Cum îți alegi baba și ce semnficație are fiecare

Babele de martie. Cum îți alegi baba și ce semnficație are fiecare zi. Dacă vrei să ai parte de noroc tot anul, atunci nu trebuie să uiți de tradiția Babelor. Iată ce nu ai voie să faci până pe 9 martie.

Babele sunt personaje ale mitologiei populare românești, care apar la începutul lunii martie pentru a vești venirea primăverii. În 2018, Zilele Babelor se desfășoară între 1 și 9 martie.

Încă din cele mai vechi timpuri, fiecare român își alege o babă, sau mai bine o zis o zi. Tradiția spune că așa cum va fi babă pe care omul și-o alege, așa va fi și firea omului în anul ce vine. Unii bătrâni spun că așa cum este vremea în acea zi așa îi va merge omului în anul acela. Și anume, dacă vremea este frumoasă iar soarele este prezent pe cer, acel om va fi voios și bun la suflet întreg anul iar toate îi vor merge bine. Totuși, dacă în acea zi cerul este întunecat, omul acela nu va fi bun la suflet ci mai degrabă supărăcios. Mai mult, unii bătrâni cred că dacă ninge sau plouă în acea zi, anul va fi unul bogat.

Cum îți alegi baba de martie?

Articolul continuă după reclamă

Ca să îți alegi baba de martie, poți să desemnezi o zi oarecare între 1 și 9 martie, la întâmplare, sau în funcție de ziua de naștere, dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni. Dacă data nașterii este formată din două cifre atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este născut pe 23 decembrie, ziua în care îi pică babă se calculează astfel 2 + 3= 5, deci babă este pe 5 martie.

Babele de martie. Cum îți alegi baba și ce semnficație are fiecare zi

Semnificația babelor, de la 1 la 9

1 Babă ta anunța un an incert, plin de neprezut. Baba vine cu o serie de dusmani de care trebuie să te temi.
2. Babă ta îți anunta un an fără griji și sănătate. Bucura-te de babă ta,
3. Babă ta este o baba care ascunde un mister. Un secret al acestui an îți va putea schimbă viață în bine pentru totdeauna. Merită să joci la Loto în acest an.
4. Babă ta este o baba cu puteri magice. Anul se anunța interesant din toate punctele de vedere. Succes dar ai grijă. Poate fi cu două tăișuri.
5. Babă ta este o baba care aduce din trecut niște ocazii pe care le credeai pierdute.Acum e timpul să profiți de ele – ocaziile nu vor mai reveni.
6. Babă ta este o babă fericită și fără nici o grijă. An de petreceri și veselie așadar.
7. Babă ta este blândă și are grijă de tine in acest an dar trebuie să ai grijă de sănătatea ta.
8. Baba iti aduce un an frumos și plin de realizări. Nu–i așa că îți doreai un astfel de an? Ei, iată că a venit și un astfel de an.
9. Babă această este o babă cu puteri vechi…si uitate. În plus, babă această este o babă care te anunța că peste 99 de zile vei fi fericită.

sursă foto: desprecopii.com

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop săptămânal 13 iulie – 19 iulie 2026. Două dintre zodii traversează o perioadă dificilă
Horoscop săptămânal 13 iulie – 19 iulie 2026. Două dintre zodii traversează o perioadă dificilă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Zodia care va avea un obstacol de înfruntat până la finalul lunii iulie 2026! Ce anunță horoscopul
Zodia care va avea un obstacol de înfruntat până la finalul lunii iulie 2026! Ce anunță horoscopul
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani
Doliu imens în lumea fotbalului! Un titular de la Cupa Mondială 2026 s-a stins la doar 25 de ani Redactia.ro
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării
Locul din România unde vacanța costă doar 100 de lei pe zi. Turiștii îl preferă în locul mării Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x