A început pelerinajul la Sfânta Parascheva
Mii de pelerini sunt așteptați începând de astăzi la Iași pentru a se închina la moaștele Sintei Parascheva. Pelerinajul cu ocazia hramului Sfintei Parascheva se desfășoară în intervalul 11-15 octombrie.
Publicat: Vineri, 11 Octombrie 2019, 07:11 | Actualizat: Vineri, 11 Octombrie 2019, 12:51Mii de pelerini sunt așteptați începând de astăzi la Iași pentru a se închina la moaștele Sintei Parascheva. Pelerinajul cu ocazia hramului Sfintei Parascheva se desfășoară în intervalul 11-15 octombrie.
Pelerinaj Sfânta Parascheva de la Iași. Este bine de știut că centru Iașiului va fi închis, iar pe străzi vor patrula sute de polițiști și jandarmi pentru a menține ordinea și pentru a dirija mulțimea.
Un camion plin cu flori a ajuns, joi dimineaţă, în curtea Mitropoliei, adus de o familie din Bucureşti, pentru a împodobi baldachinul.
Pe aceeași temăPotrivit Părintelui Constantin Sturza, pe 14 octombrie, vor fi aduse Sfintele Moaște a Sfântului Ierarh Spiridon din Insula Corfu – Grecia, precizând că și anul acesta vor fi și alte surprize pregătite de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„În momentul de față facem echipele de voluntari care se vor ocupa de pelerinii care vor veni la Iași. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase cel mai probabil sâmbătă, pe 10 ocotombrie, într-o procesiune.
Dacă vor veni pelerini mai mulți, cum a fost anul trecut când au venit câteva autocare, vor fi scoase și mai devreme. Anul trecut, pe la Sfitnele Moaște, au trecut aproximativ 100.000 de persoane și încă pe atât au participat la Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie”.
„Și anul acesta, în momentul când se va împărtăși lumea, Înaltpreasfințitul Teofan a pregătit o surpriză pelerinilor prezenți, așa cum obișnuiește. Vor fi prezenți și ierarhi din străinătate, precum și din țară, ca împreună să ne bucurăm de Sărbătoarea Moldovei”, a mai precizat părintele Constantin Sturzu.
Citește și: