Antena Căutare

Calendar ortodox 24 aprilie. Ce sfinți români sunt pomeniți în Miercurea Mare și ce nu ai voie să faci

Calendar ortodox 24 aprilie. În Miercurea Mare, în calendarul creștin ortodox sunt amintiți azi și sfinți sfinți români, precum Sf. Ier. Mărturisitorul Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Stefan, Mitropolitul Transilvaniei; Sf. Ierarh. Iosif Mărturisitorul din Maramureş. Tot în Miercurea Mare sunt amintiți și Sfinții Mucenici Pasicrat şi Valentin din Durostorum și Sf. Cuv. Elisabeta.

Galerie
calendar ortodox 24 aprilie, miercurea mare

Calendar ortodox 24 aprilie. În Miercurea Mare, în calendarul creștin ortodox sunt amintiți azi și sfinți sfinți români, precum Sf. Ier. Mărturisitorul Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Stefan, Mitropolitul Transilvaniei; Sf. Ierarh. Iosif Mărturisitorul din Maramureş. Tot în Miercurea Mare sunt amintiți și Sfinții Mucenici Pasicrat şi Valentin din Durostorum și Sf. Cuv. Elisabeta.

În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor sunt amintiți sfinții menționați mai sus, notați cu cruce albastră în calendarul creștin ortodox român, așa cum sunt notați de fiecare dată sfinții de origine română sau cei care au propovăduit pe pământ românesc. Însă, mai presus de toate, e Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, când la denia din această zi se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. Tot Miercuri este și ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginți.

Calendar ortodox 24 aprilie. Ce sfinți români sunt pomeniți în Miercurea Mare și ce nu ai voie să faci

Când se vopsesc ouăle roșii de Paște în Săptămâna Mare

Articolul continuă după reclamă

Doar pâine și apă

Tot în calendarul creștin ortodox al zilei de miercuri din Săptămâna Mare există mențiunea ca seara să se consume numai pâine și apă, ceea ce înseamnă că credincioșii trebuie să țină post.

Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne apropie de Sfintele Paşti. Denia care se ține în această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Până Duminică, în ziua Învierii Domnului, credincioșii ortodocși au obiceiul de a posti. Unii țin chiar post negru, nemâncând nimic, începând din Miercurea Mare și până de Paște. Mai mult, se spune că cei care reușesc să țină post negru în această zi vor fi protejaţi tot anul de boli.

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus

Pilda deniei din Miercurea Mare amintește că aceasta este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit).

Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spăla și călca. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele. De asemenea, tradiția spune că în Sfânta zi de miercurei, femeile trebuie să spele geamurile casei pentru a lăsa soarele să pătrundă. Totul trebuie făcut înaite de Joia Mare, pentru a aduce în casă lumină pe tot parcusul anului. În Joia Mare se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

Paște 2019. Săptămâna Patimilor: tradiții și obiceuri în Miercurea Mare... Săptămâna Mare. Cea mai puternică rugăciune din Miercurea Mare...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) De ce trotineta este cel mai bun cadou pentru un copil activ?
(P) De ce trotineta este cel mai bun cadou pentru un copil activ?
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
(P) Brățări pereche pentru frați și surori: cum alegi fără să dai greș?
(P) Brățări pereche pentru frați și surori: cum alegi fără să dai greș?
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
LIVE TEXT Alegeri în Ungaria 2026. Viktor Orban poate pierde postul de premier pentru prima oară după 16 ani. Peter Magyar și Tisza pleacă din pole position
LIVE TEXT Alegeri în Ungaria 2026. Viktor Orban poate pierde postul de premier pentru prima oară după 16 ani.... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ouă fierte și murate cu sfeclă roșie. Un aperitiv gustos și cuceritor
Ouă fierte și murate cu sfeclă roșie. Un aperitiv gustos și cuceritor HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026)
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026) Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Imagini cu incendiul de la Mănăstirea Bistrița, unde o măicuță și-a pierdut viața
Imagini cu incendiul de la Mănăstirea Bistrița, unde o măicuță și-a pierdut viața Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Nanaimo Bars. Rețeta unui desert celebru din bucătăria canadiană
Nanaimo Bars. Rețeta unui desert celebru din bucătăria canadiană Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x