Antena Căutare

Care este diferența de vârstă ideală dintre parteneri, pentru a nu se ajunge la despărțire. Ce spun experții

O cercetare recentă susține că diferența de vârstă poate determina, de fapt, longevitatea unei relații de cuplu.

Galerie
Care este diferența de vârstă ideală dintre parteneri, pentru a nu se ajunge la despărțire. Ce spun experții | Profimedia

Ideea de a te întâlni cu cineva mai în vârstă (sau mai tânăr) decât tine i-a interesat pe unii oameni de știință care au vrut să afle ce impact are acest lucru asupra vieții de cuplu.

Citește și: Lidia Fecioru, obiectele din dormitor care îți pot distruge relația. Ce nu trebuie să ții niciodată în camera unde dormi

Diferența ideală dintre parteneri, conform concluziilor la care au ajuns cercetătorii

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Emory din Atlanta, cu cât diferența de vârstă este mai mare, cu atât există șanse mai mari să se ajungă la despărțire, notează Independent.co.uk.

Articolul continuă după reclamă

După ce oamenii de știință au analizat 3.000 de persoane, s-a constatat că acele cupluri, cu o diferență de vârstă de cinci ani, sunt cu 18% mai probabil să se despartă decât cuplurile de aceeași vârstă.

Rata a crescut la 39% pentru cuplurile cu o diferență de vârstă de 10 ani și la 95% pentru cele cu o diferență de vârstă de 20 de ani.

Contrar credinței populare, cercetătorii susțin că există doar 3% șanse ca cei doi parteneri să se despartă, dacă între ei ar fi o diferență de vârstă (într-un interval) de un an.

„S-ar putea ca tipurile de cupluri cu acele caracteristici să fie tipurile de cupluri care au, în medie, mai multe șanse de a divorța din alte motive”, a spus Hugo Mialon, unul dintre cercetătorii din spatele studiului.

Citește și: Cum s-a putut îmbrăca o soacră la nunta fiului ei. Mireasa a avut parte de o mare dezamăgire când a văzut-o

În realitate, există și vedete sau personalități publice care sfidează cercetările științifice. Când președintele Franței Emmanuel Macron, în vârstă de 45 de ani, a fost ales în 2017, oamenii au fost șocați să afle că soția sa, Brigitte Trogneux, era cu 25 de ani mai mare decât el, acum în vârstă de 70 de ani.

La acea vreme, Macron a vorbit despre obsesia internațională față de diferența de vârstă dintre el și partenera sa.

„Dacă aș fi cu 20 de ani mai în vârstă decât soția mea, nimeni nu s-ar gândi nici măcar o secundă că nu am putea fi împreună. Pentru că este mai în vârstă decât mine, mulți oameni spun că relația noastră nu va rezista”, a spus președintele francez pentru Leparisien.fr.

Al Pacino, în vârstă de 82 de ani, va deveni tată pentru a patra oară cu partenera sa în vârstă de 29 de ani

Al Pacino se pregăteşte să devină tată pentru a patra oară, a confirmat marţi purtătorul său de cuvânt presei americane. Potrivit People, actorul aşteaptă acest copil cu partenera sa Noor Alfallah, 29 de ani, anunță News.ro.

Se crede că cei doi sunt împreună din timpul pandemiei şi au fost văzuţi pentru prima dată împreună în aprilie 2022. Noor Alfallah este însărcinată în opt luni, dar sexul copilului este încă necunoscut.

Al Pacino are deja alţi trei copii: Julie Marie, 33 de ani, a cărei mamă este profesoara de teatru Jan Tarrant, şi gemenii Anton şi Olivia, 22 de ani, rodul unirii sale cu actriţa Beverly D'Angelo.

Actorul a dezvăluit câteva secrete despre paternitate în New Yorker în 2014: „Am grijă de ei. Fac parte din viaţa lor. Când nu sunt lângă ei, mă întristează, şi sunt şi ei trişti...”.

În urmă cu câteva săptămâni, o altă legendă de la Hollywood, prietenul său Robert de Niro, a anunţat şi el o veste similară: „Tocmai mi s-a născut un copil”, a dezvăluit astfel la televiziunea americană actorul în vârstă de 79 de ani.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Verighetele care au cucerit cuplurile din România în 2026 și secretul din spatele lor
(P) Verighetele care au cucerit cuplurile din România în 2026 și secretul din spatele lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum păstrezi apropierea în cuplu
(P) Cum păstrezi apropierea în cuplu
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x