Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Larisa a izbucnit în lacrimi, pe canapea. Ce s-a întâmplat cu tânăra și ce a aflat doamna Dana

Larisa a fost surprinsă de camerele de filmat din casa Mireasa plângând pe canapea. Ulterior, doamna Dana a observat-o și a încercat să afle ce a pățit tânăra.

În cadrul show-ului Mireasa - Capriciile iubirii, s-a discutat despre momentul în care Larisa s-a confesat doamnei Dana, după ce intrase în „butoiul cu melancolie”. De cum a obsrvat lacrimile Larisei, mama lui Leo a încercat să o consoleze pe cea care i-a devenit prietenă în casa Mireasa. Astfel, doamna Dana a aflat despre Larisa că simte că nu-și mai găsește locul în casa Mireasa.

Doamna Dana a încercat să afle ce a pățit Larisa, în casa Mireasa

„Nu mai pot aici. Nu îmi mai găsesc rostul, nu îmi mai găsesc sensul. Și mi-e gândul la mami, la casa mea, la tot. Experiența asta pentru mine s-a terminat, nu mai am ce face aici. Mă și enervează lumea din casă, nu îmi mai place de nimeni. Nu știu ce am, nu am chef să vorbesc cu nimeni, am o stare de zici că sunt în depresie. Dacă nu ies, numai în cameră o să stau, sau aici (n.r. pe canapea). Nu mai vorbesc cu nimeni”, i-a spus Larisa doamnei Dana.

Doamnei Dana i-a fost simplu să empatizeze cu Larisa, mărturisind că și ea simte adesea tristețe, cu toate că este aproape de fiul ei:

„Cu ce mă ajută că sunt cu Leo aici când îmi aruncă niște vorbe de mă topesc din picioare? Am zis că m-am pus în picioare, că sunt bine, apoi îmi dia în cap și cad iar”, s-a plâns la rândul ei și doamna Dana.

Ulteiror, în emisia live de la Mireasa - Capriciile iubirii Larisa a spus că se simte foarte tristă, însă a zâmbit când Gabriela Cristea i-a spus că va avea parte și de zile cu soare.

Ce spunea Larisa despre ea, la intrarea în casa Mireasa

Deși este îndrăgostită de România, aceasta spune că Madridul este un oraș superb. Larisa a spus că este interesată de doi băieți, dar nu vrea să le dezvăluie numele, vrea să-i cunoască pe fiecare în parte.

Larisa este secretară de meserie, dar în urmă cu 3 luni a rămas fără job, lucru care i-a permis să trăiască experiența Mireasa.

Larisa vrea un bărbat care vrea o relație stabilă.

Unde poți urmări live concurenții pe AntenaPlay

Telespectatorii emisiunii Mireasa sezon 5 au la dispoziție două canale live unde îi pot urmării pe favoriții lor din noul sezon al show-ului matrimonial. Este vorba despre două canale dedicate show-ului matrimonial de la Antena 1.

Astfel, fanii emisiunii vor avea ocazia de a urmări ce doresc din activitățile pe care noii concurenți de la Mireasa sezon 5 le au

Pentru a accesa canalele live de la Mireasa, mergeți pe site-ul https://antenaplay.ro/ sau aplicația AntenaPlay și selectați canalele cu sigla emisiunii.

Mireasa, sezon 4. Petrică și Ela au intrat în posesia marelui premiu. Ce au făcut cu banii: „Am făcut pasul cel mare”... Mireasa 2022, sezonul 5. Dani este în lacrimi! Concurentul, mărturisiri tulburătoare: "Am fost instruit și antrenat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Mama Claudiei a sunat și a făcut dezvăluiri îngrijorătoare despre Alberto! Cum s-a apărat concurentul
Mireasa, sezon 14. Mama Claudiei a sunat și a făcut dezvăluiri îngrijorătoare despre Alberto! Cum s-a apărat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul” concurentului
Mireasa, sezon 14. Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul”...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x