Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 26 mai 2023. Cum explică Antonio și Maria apropierile dintre ei: „Am văzut-o altfel”

În gala Mireasa de pe 26 mai 2023 au fost difuzate imagini cu Antonio și Maria care au avut parte de gesturi de apropiere și au avut o discuție amplă legată de situația lor. 

Foștii iubiți Antonio și Maria au fost foarte apropiați unul de altul în ultima perioadă, când au locuit în aceeași casă. În timp ce Antonio și Maria stăteau pe terasă băiatul a pupat-o pe obraz pe tânără.

„Pot să te întreb de ce te-ai apropiat din nou de mine?”, a spus Maria.

„Nu cred că m-am îndepărtat de tine. Nu am vrut să te fac niciodată să te fac să te simți inferioară. Nu pot să-mi explic clar”, a spus Antonio.

Gesturi tandre între Maria și Antonio. Ce au discutat concurenții Mireasa

„Oricum lucrurile sunt trecute. Nu te-am judecat nicio secundă pentru alegerile tale, dar nici nu pot să spun că m-am simțit bine în momentele alea. Stăteam așa și mă întrebam: Giulia? Când? Cum?”, a spus Maria.

„Am simțit-o pe Giulia mai apropiată de cum sunt eu ca om față de cum ești tu. Cu tine într-o relație tu ar trebui să mă ghidezi și mi se pare greu să mă gândesc la așa ceva”, a spus Antonio.

„Tu oricum pentru mine ești ciudat ca om. Îi spuneam și Irinei că dacă eram afară nu cred că aș fi acceptat partea asta cu acceptarea la mine”, a spus Maria.

Întrebat de Maria ce s-a schimbat, Antonio a răspuns:

„Acum râzi mai mult, nu mai pui așa la suflet. Înainte nu râdeai deloc în casă. Erau și fazele cu Irina, te enervai”, a spus Antonio.

În gala live de Mireasa Antonio a precizat că acum o simte pe Maria mult mai relaxată:

„În zilele astea când am stat cu Maria am văzut-o altfel. E mult mai relaxată față de cum era la început”, a spus Maria.

„Știu că la început am fost și eu foarte reținută. M-am adaptat puțin mai greu”, a spus Maria.

De asemenea, în gală au fost difuzate imagini când Antonio a îmbrățișat-o pe Maria în timp ce spăla vasele. Băiatul i-a spus fetei să-l lase pe el să facă treburile casnice în continuare, iar ea să meargă să-și aranjeze cada pentru a se relaxa.

„Ce o să faci, o să stai lângă mine când sunt în cadă?

„Te deranjează dacă te văd în costum de baie? Oricum de-asta vrei să intri în cadă, să te surprind eu!”, a spus Antonio

Maria a invitat-o pe Irina să intre în cadă împreună.

„Amândouă se bag în cadă? La cât de mici sunt încap amândouă!”, a spus Antonio.

„Vreau și eu să asist. Nu pot să dorm până nu vă băgați voi în cadă”, a spus Roberto.

„Măcar atât! Alții au cupluri, noi ne avem una pe alta”, a spus Maria.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 17:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 26 mai 2023. Cum s-a desfășurat task-ul pantofului. Simona Gherghe a făcut o precizare legată de părere... Mireasa sezon 7, 26 mai 2023. Sabrina părăsește competiția. Băieții au făcut nominalizări...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x