Antena Căutare

Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii

În Gala de vineri, 12 aprilie 2024, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Iată cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.

A fost o săptămână tensionată în casa Mireasa. În Gala de vineri, Cristian și Dediș au intrat în cursa de eliminare. Ambii și-au exprimat dorința de a rămâne în competiție.

La petrecere, Cristian și Antonia s-au sărutat, declarându-se un cuplu. Fata s-a bucurat de față cu Laura, iar acest lucru a fost taxat de doamna Daniela.

Mama lui Cristian a taxat-o și pe Laura, acuzând-o că încearcă să îi intre în grații pentru a ajunge iar la fostul iubit.

Fata a negat și mama ei a intervenit telefonic pentru a afirma că Laura nu se preface și că acesta este felul ei de a fi, fără a avea o strategie, cum spunea doamna Daniela.

Valentin și Elena au fost ca șoarecele și pisica în această săptămână. Când erau apropiați, când afirmau că nu se potrivesc.

Ei chiar au avut un schimb de replici cu doamna Daniela și Cristian, după ce mama ar fi avut câteva sfaturi pentru Elena. Fata a considerat că femeia încearcă să o influențeze și o compară cu Antonia.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Rezultatul cursei de eliminare dintre Cristian și Dediș. Ce a decis publicul

Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii

În ediția Gală Mireasa din 12 aprilie 2024, moderatoarea Simona Gherghe a citit clasamentul complet al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Iată cum arată TOP 3 și cine este Mama Săptămânii pe 12 aprilie 2024:

TOP 3 FETE

1. Laura

2. Delia

3. Maria

TOP 3 BĂIEȚI

1. Cristian

2. Ștefan

3. Liviu

Mama Săptămânii: doamna Viorica. Ea a blocat-o pe Laura. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Alina are un nou iubit. Ce declarație de dragoste i-a făcut în mediul online

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Maria și-a vărsat nervii pe Ștefan după ce s-a accidentat pe terasă. Ce a nemulțumit-o

Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Rezultatul cursei de eliminare dintre Cristian și Dediș. Ce a decis publicul... Mireasa sezonul 9, 12 aprilie 2024. Fetele au eliminat azi un băiat. Cine pleacă acum acasă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x