Antena Căutare

Cum să prepari un pilaf sârbesc, ca la mama acasă. Sosul care dă gust ascunde un secret

La Neatza cu Răzvan și Dani, Vlăduț le-a pregătit băieților o surpriză, după ce le-a promis că le va găti ca la mama acasă.

Galerie
Cum să prepari un pilaf sârbesc | antena 1

Așadar, bucătarul a venit cu o rețetă de pilaf sârbesc delicioasă. Și pentru că nu putea găti altfel, fără un ingredient special, Vlăduț a primit ajutorul celor de la Maggi, folosind un sos delicios pentru un plus de gust și aromă.

Maggi Marketplace – Bază pentru mâncăruri cu legume in format lichid este un sos delicios, facut din ingrediente naturale care ajută în pregătirea rețetelor de acasă, oferind o mână de ajutor pasionaților în bucătarie.

Astfel, orezul sârbesc va căpăta o aromă îmbietoare de legume, iar membrii familiei vor fi extrem de încântați de aroma lui.

Baza pentru mâncăruri cu legume poate fi folosite la pilaf, ciorbe, supe, dar și preparate cu legume trase la tigaie, iar rețetele banale se vor transforma în unele de-a dreptul gustoase, devenind rapid preferatele celor care sunt invitați la masă.

Articolul continuă după reclamă

Conținul unui borcan este potrivit pentru o 3,5 litri de supă de legume, convingându-i până și pe cei mici să mănânce cu plăcere supele și ciorbele pregătite în casă.

Rețeta delicioasă de pilaf sârbesc a lui Vlăduț

Vlăduț a decis să reinterpreteze rețeta de pilaf sârbesc, adăugând Maggi Marketplace – Bază pentru mâncăruri cu legume in format lichid. Mai întâi, după ce legumele sunt tocate mărunt, sunt trase la tigaie în acest sos special.

Astfel, după ce sunt preparate, legumele se adaugă în pilaf și acesta poate fi servit cu un evantai din parmezan. De asemenea, pilaful se servește cu pleșcoviță.

Pilaf sârbesc, rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan și Dani... Plăcintă cu pui și cartofi noi, rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan și Dani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Super Neatza, 20 ianuarie 2026. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Scorpionii pot clarifica tensiunile din familie
Super Neatza, 20 ianuarie 2026. Horoscopul Zilei cu Adina Moraru: Scorpionii pot clarifica tensiunile din familie
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Super Neatza, 30 septembrie 2025. Cum treci de la o prietenie la o relație romantică
Super Neatza, 30 septembrie 2025. Cum treci de la o prietenie la o relație romantică
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cursă contracronometru pentru găsirea pilotului american al avionului doborât în Iran: armata a pus o recompensă pe capul lui
Cursă contracronometru pentru găsirea pilotului american al avionului doborât în Iran: armata a pus o recompensă... Libertatea.ro
Continuă scandalul, la o zi după infarctul lui Mircea Lucescu. Revolte în faţa Spitalului Universitar
Continuă scandalul, la o zi după infarctul lui Mircea Lucescu. Revolte în faţa Spitalului Universitar AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec de post cu gem de vișine și cacao. Desert pufos pentru Postul Paștelui 2026
Chec de post cu gem de vișine și cacao. Desert pufos pentru Postul Paștelui 2026 HelloTaste.ro
„Marea groapă de gunoi la modă”. Un munte de haine cu etichete de firmă pe care nimeni nu le mai vrea a apărut în Atacama
„Marea groapă de gunoi la modă”. Un munte de haine cu etichete de firmă pe care nimeni nu le mai vrea a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Răsturnare de situaţie pe piaţa carburanţilor: motorina premium s-a ieftinit drastic
Răsturnare de situaţie pe piaţa carburanţilor: motorina premium s-a ieftinit drastic Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu brânză și spanac, în crustă de aluat foitaj preparat în casă
Tartă cu brânză și spanac, în crustă de aluat foitaj preparat în casă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x