Antena Căutare

Radu Bucălae a revenit la Super Neatza. Cum a fost întâmpinat de colegii săi: „Ce ne-ai adus?”

Filmările celui de-al doilea sezon al show-ului fenomen Power Couple România – La bine și la greu s-au încheiat, iar Radu Bucăle, unul dintre concurenți, a revenit la emisiunea Super Neatza.

Florin Ristei a făcut o introducere haioasă înainte ca Radu Bucălae să pășească în platou. S-a lăsat cu îmbrățișări și zâmbete la venirea unuia dintre membrii echipei Super Neatza.

„Nu știu dacă v-a fost sau nu v-a fost dor. Este ziua în care echipa noastră se reăntregește. Fiul risipitor se întoarce pe meleagurile emisiunii noastre. Doamnelor și domnilor, în puținele voastre aplauze, să itre Dani Oțil… A, scuzee…”, a spus Florin Ristei înainte ca Radu Bucălae să pășească în platou.

Cum a fost întâmpinat Radu Bucălae de colegii de la Super Neatza

„Eu știu că am lispit vreo lună. Dar pare vreun an și ceva cel puțin… A fost greu, dar în același timp am fost și ca într-o vacanță!”, a spus Radu Bucălae.

Întrebat „Ce ne-ai adus?”, Radu Bucălae a scos din buzunare ciocolățele pentru colegii lui.

Radu Bucălae și soția lui s-au întors de la filmările Power Couple

Unul dintre cei mai apreciați actori de stand up comedy din țară, Radu Bucălae și soția lui, Alexandra, simțeau că este momentul perfect să-și ducă relația de cuplu la nou nivel de adrenalină, iar această competiție s-a potrivit cu planurile lor.

”Am mare încredere în noi doi (mai mult în Alexandra) și sunt convins că o să ne distrăm mult. Totodată, Dani Oțil a zis că i-ar fi prea dor de mine și că nu mai vrea această experiență singur, anul trecut i-a fost prea greu. Mă aștept ca experiența asta să o povestim la bătrânețe, pe terasa casei parțial plătită din premiul Power Couple”, a spus Radu Bucălae înainte de a plecat în Malta.

La fel de încrezătoare a plecat în Malta și Alexandra: ”Până anul ăsta, și eu și bubu am fost niște oameni destul de cuminți și maximul de adrenalină a fost să schimbăm partea patului pe care doarme fiecare. Așa că show-ul a venit la fix, când simțeam nevoia să experimentăm viața în forme nemaiîntâlnite de noi până acum, să fim crazy! #teambucalae”.

Probe mai puternice ca niciodată. Cine va risca? Cine va merge până la capăt? Nouă cupluri, însă doar unul va ridica trofeul deasupra capului. Nu ratați, în curând, Power Couple România, sezonul 2, doar la Antena 1 și în AntenaPLAY.

În acest an, 9 cupluri au acceptat provocarea de a participa în emisiune și au avut parte de o experiență de neuitat în ultima lună și jumătate, cât au durat filmările: Leonard Doroftei și soția lui, Monica Doroftei, Theo Zeciu și iubita lui, Cesima, Diana Bulimar și logodnicul ei, Radu Dumitrache, Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, Robert Tudor și Elena Tudor, soția lui, Giulia și soțul ei, Vlad Huidu, Radu Bucălae și soția lui, Alexandra Bucălae, DOC și Anca Munteanu, soția lui și Andrei Stoica și soția lui, Andra Stoica.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x