Antena Căutare

Smiley news. Vulpița şi-a făcut de cap pe străzile din Maramureş. Poliţiştii de la Rutieră au filmat momentele inedite

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la Neatza cu Răzvan și Dani, o vulpe care şi-a făcut de cap în Baia Mare.

Imagini rar întâlnite, în Baia Mare. Un echipaj de poliție a surprins o vulpe, care a furat o găină dintr-o gospodărie, când încerca să scape, traversând o stradă de la marginea orașului.

Scenele inedite au fost surprinse luni, la ieșirea din Baia Mare. Vulpea încerca să se îndepărteze, cărând prada cu oarece dificultate, și să traverse o stradă, când a fost aproape să fie lovită de o mașină. Aceasta a scăpat găina, dar a rămas pe partea cealaltă a drumului și s-a întors după ea.

Polițiștii spun că intenționau să-l oprească pe șoferul respectiv, dar a scăpat de control datorită momentului oferit de animalul sălbatic.

Într-o notă amuzantă, reprezentanții IPJ Maramureș au declarat că vulpea a scăpat și ea după „infracțiunile” comise.

„Este o infracțiune flagrantă de furt calificat și o trecere prin loc nepermis, constatate într-un filtru rutier, de către colegii de la SPR, care au închis ochii de această dată”, au spus aceștia.

Pentru mai multe detalii, urmăriți video-ul de mai sus!

Sărbătoarea de Paște, umbrită de incidente violente în toată țara... Smiley news. Cum se respectă distanțarea socială la o braserie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se pregătește pentru Dakar 2026
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se...
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale
Sticky Toffee Pudding. Desert englezesc cu sos caramel și curmale Catine.ro
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să zică | VIDEO
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să...
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia
Serialul Legea familiei ar putea reveni cu un nou sezon. Ce arată publicațiile din Turcia Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc
Un celebru sportiv a murit într-o avalanță în Alpii Elvețieni. Fanii sunt în stare de șoc Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie
Piept de pui cu ciuperci, în sos cremos de lămâie HelloTaste.ro
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe coadă la propriu
Scene amuzante cu Larry, motanul de la Downing Street. De această dată, fotograful lui Nawrocki era să-l calce pe... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade: bugetarii or să ajungă ca mine
REPORTAJ. Poveste din lumea celor care îngheață. Gândul lui Fane Nebunu’, om al străzii, la minus 12 grade:... Jurnalul
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România
Viața Andreei, evaluată la 2,3 milioane de dolari. Cea mai mare campanie umanitară din România Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica
Oraşul din România care nu măreşte impozitul pe locuinţe. O altă categorie de taxe se va modifica Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă
Rețetă rapidă de maioneză de post cu cartofi. Cum prepari ușor și simplu o maioneză delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei
Gnocchi alla Sorrentina. Rețeta clasică din sudul Italiei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x