Antena

Smiley News: 29 iulie, Ziua Imnului Național al României. Oraşul în care s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, române!”

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la Neatza cu Răzvan și Dani, istoria imnului național al României, Deşteaptă-te, române!

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 29 Iulie 2020, 09:22 | Actualizat: Miercuri, 29 Iulie 2020, 09:29
Galerie de imagini
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la Neatza cu Răzvan și Dani, istoria imnului național al României, Deşteaptă-te, române!

Pe 29 iulie 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române !”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

Versurile imnului naţional actual al României aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducator, un adevarat tribun al al epocii Revoluţiei de la 1848. Muzica a fost compusa de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet şi culegator de folclor.

Ideea unui imn naţional s-a născut încă din 1840 în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”.

Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.

Imnul regal a fost înlocuit în 1948 de “Zdrobite cătuşe”, apoi de “Te slăvim, Românie!” şi de imnul comunist “Trei culori”. Acestuia i-a luat locul după Revoluţie “Deşteaptă-te, române!”.

Pentru mai multe detalii, urmăriți materialul de mai sus!

Whatsapp LinkedIn
faze tari smiley news neatza cu razvan si dani catalin oprisan imn desteapta-te romane
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Citește și
Super Neatza, 6 noiembrie 2024. Concursul Viză de Asia: Ce a câștigat Ana-Maria
Neatza de Weekend, 13 octombrie 2024. Provocarea cu cercuri. Cine a câștigat jocul amuzant
Super Neatza, 19 septembrie 2024. Provocarea celor 5 secunde! Cum a fost pedepsit Cuza de ziua lui
Super Neatza, 19 septembrie 2024. Mane Voicu, super glume: Picioarele Ramonei sunt mai lungi decât orice...
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste