Indicii de pe Wall Street au închis joi cu scăderi de circa 9,5%, după restricţiile de călătorie pe rutele spre Europa anunţate de preşedintele Trump
Indicii bursieri de pe Wall Street au închis joi cu scăderi de circa 9,5%, în urma restricţiilor de călătorie pe rutele spre Europa anunţate de preşedintele american Donald Trump pentru prevenirea extinderii epidemiei de coronavirus, care au îngrijorat investitorii şi au tensionat pieţele globale, transmite Reuters.
Publicat: Vineri, 13 Martie 2020, 06:15 | Actualizat: Vineri, 13 Martie 2020, 09:29Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 9,9%, S&P 500 cu 9,51%, iar Nasdaq Composite cu 9,43%.
S&P 500 şi Nasdaq au confirmat intrarea în piaţă bear, marcată de un nivel aflat cu cel puţin 20% sub cel mai recent maxim, pentru prima oară după criza financiară din 2008.
Dow Jones a înregistrat cel mai grav declin zilnic după Lunea Neagră din octombrie 1987.
Toate cele 11 sectoare majore ale indicelui S&P 500 au închis în scădere puternică, componenta S&P 500 Energy cu 12,3%.
S&P 500 şi Nasdaq au pierdut peste un sfert din valoare de la atingerea la închidere a unor niveluri record, în urmă cu numai 16 şedinţe de tranzacţionare, ţări din întreaga lume încercând să ţină sub control epidemia de coronavirus care se răspândeşte rapid.
Sursa : news.ro