Antena

Joe Biden, testat pozitiv Covid-19. Cum se simte în prezent președintele Statelor Unite ale Americii

Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, cel mai în vârstă preşedinte ales în Statele Unite, a fost testat pozitiv covid-19.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 22 Iulie 2022, 12:05 | Actualizat: Vineri, 22 Iulie 2022, 12:18
Joe Biden, testat pozitiv Covid-19. Cum se simte în prezent președintele Statelor Unite ale Americii
Profimedia

Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, cel mai în vârstă preşedinte ales în Statele Unite, a fost testat pozitiv covid-19 şi prezintă ”simptome foarte uşoare”, anunţă într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Joe Biden a fost testat pozitiv la Covid-19. Iată care este starea de sănătate a președintelui SUA

Preşedintele democrat, care nu a mai fost testat niciodată pozitiv covid-19 până în prezent, a ”început să ia Paxlovid”, pilula anticovid a Pfizer, şi se izolează la Casa Alba până când va fi testat negativ covd-19, anunţă ea.

El a fost vaccinat complet împotriva covid-19 şi apoi cu două doze ”booster” şi ”va continua să-şi asume în totalitate funcţia” în această perioadă, se anunţă în comunicat.

”El s-a aflat în contact cu membri ai echipei Casei Albe, la telefon, în această (joi) dimineaţa şi va participa la reuniuni prevăzute în această (joi) dimineaţa la Casa Albă la telefon şi pe Zoom”, din apartametul său privat, precizează Karine Jean-Pierre.

”Din grijă faţă de o transparenţă mare”, Casa Albă se angajează să comunice ”în fiecare zi” despre starea sănătăţii lui Joe Biden.

Un examen medical, în noiembrie, arăta că acesta era ”robust” şi ”apt” să-şi exercite funcţia.

Pe aceeași temă

Ultimul test negativ covid-19 al şefului statului american, care a efectuat săptămâna trecută un turneu în Israel, Cisiordania şi Arabia Saudită, datează de marţi, precizează Karine Jean-Pierre.

Preşedintele democrat, care vrea să facă o campanie electorală înantea alegerilor legislative din noiembrie, preconiza iniţial să efectueze joi o vizită în Pennsylvania, iar luni în Florida.

Statele Unite înregistrează în prezent aproximativ 130.000 de cazuri noi de covid-19 pe zi, un bilanţ subestimat potrivit unor experţi, iar numărul spitalizărilor se află, de asemenea, în creştere.

Subvarianta BA.5 a omicron, foarte contagioasă, este dominantă în Statele Unite, unde reprezintă aproximativ 80% dintre cazuri.

Recomandari A1
Pe aceeași temă

Paxlovid, pastila pe care o ia Joe Biden, este un tratament antiviral care acţionează printr-o diminuare a replicării virusului, frânând astfel avansarea bolii.

Acesta este administrat în primele zile după apariţia simptomelor, pentru a fi efcient.

În Statele Unite, acest medicament este recomandat persoanelor cu risc de a se îmbolnăvi grav, o categorie din care face parte şi şeful statului, din cauza vârstei sale.

Predecesorul lui Joe Biden, republicanul Donald Trump, a anunţat la 2 octombrie, pe Twitter, că a fost testat pozitiv covid-19. El a fost evacuat cu elicopterul de la Casa Albă, la Spitalul Militar Walter Reed, unde a primit îngrijiritimp de trei nopţi.

Whatsapp LinkedIn
joe biden razboi ucraina joe biden covid
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Joe Biden a ieșit oficial la pensie! Ce sumă va încasa și care sunt beneficiile ca fost președinte al...
Gala Premiilor iUmor sezonul 17, 14 decembrie 2024. Ionuț Rusu, alias Joe Biden, câștigă categoria...
Kamala Harris este în lupta pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Cine este și câte femei...
Joe Biden s-a prezentat la summitul B9 cu o pată de cenușă în mijlocul frunții. Ce semnifică urma...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste