Un bărbat a ieșit din spital, dar când s-a întors acasă nu s-a așteptat la asta. Ce s-a întâmplat cu iubita lui și cei 30 de porci
Bărbatul, care a revenit acasă, după ce fusese internat în spital, a avut parte de o surpriză la care nu s-ar fi gândit vreodată că ar putea să i se întâmple.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 05 Aprilie 2023, 16:12 | Actualizat: Miercuri, 05 Aprilie 2023, 17:03Povestea bărbatului chinez care a rămas și fără iubită, și fără cei 30 de porci a făcut înconjurul lumii, iar oamenii și-au exprimat părerile pe Internet.
Pe aceeași temăUn bărbat din China a fost părăsit de iubită și a rămas și fără crescătoria de porci. Totuși, se așteaptă la o împăcare
Știrea despre o femeie din China care a fugit cu cei 30 de porci ai iubitului ei, în timp ce bărbatul se afla internat în spital, a devenit virală pe rețelele de socializare, notează publicația South China Morning Post.
Bărbatul, pe numele său Lu, care trăiește în provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, a avut o criză, după ce a descoperit că fosta lui iubită a dispărut cu tot cu cei 30 de porci pe care-i creșteau, împreună, încă de anul trecut. Cei doi foști parteneri aveau o relație de patru ani.
Într-un videoclip, Lu oftează adânc și povestește, în amănunt, trădarea din partea fostei sale iubite, Xiong.
„Când mă gândesc la asta, mă simt foarte obosit”, a spus Lu pentru canalul Star Video, mai arată sursa citată anterior.
În momentul în care a cunoscut-o pe fată, în anul 2019, el era un bărbat văduv, iar ea - divorțată. Cei doi au acceptat să fie împreună și, ulterior, să se mute în aceeași locuință.
Lu a menționat că, în ciuda neînțelgerilor legate de bani pe care le aveau din când în când, a crezut că vor trăi fericiți împreună.
Pe aceeași temăCu toate acestea, când Lu i-a cerut lui Xiong să se căsătorească cu el, ea l-a refuzat.
„Ea mi-a spus că nu contează dacă ne ține o hârtie sau nu. Pentru că nu voia asta, nu am vrut să o forțez”, a mai continuat Lu.
În iulie anul trecut, cuplul a obținut un împrumut bancar de 80.000 de yuani (11.600 USD) pentru a începe o afacere de creștere a porcilor, la care Lu a spus că au lucrat împreună.
Totuși, totul s-a schimbat când Lu și-a rupt picioarele și a trebuit să rămână internat în spital. El a spus că Xiong nu l-a vizitat, dar a crezut că acest lucru se datorează faptului că ea era ocupată să conducă ferma. Când nu a mai dat de ea la telefon, a simțit că ceva era în neregulă.
„Nu îmi răspunzi la telefon și nu înțeleg de ce. Dacă vezi mesajul, te rog să-mi răspunzi!”, i-a scris Lu lui Xiong pe WeChat.
N-a mai primit nici până acum vreun răspuns de la fată, apoi când s-a întors acasă, și-a dat seama care era, de fapt, motivul: „A fugit cu 30 de porci”, a spus el.
Lu a spus că porcii erau evaluați la peste 100.000 de yuani (15.000 de dolari SUA) și că împrumutul bancar, combinat cu o taxă estimată la aproape 50.000 de yuani, l-au lăsat într-o criză financiară.
În ciuda acestui fapt, Lu speră că Xiong se va întoarce acasă și îi va da explicații.
„Dacă nu vrea să trăiască cu mine, nu voi mai insista”, a spus el.
Comentariile au început să curgă la videoclipul postat: „Era, de fapt, un hoț?”, „Săracul! Ar trebui să cheme poliția”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.