Ea este Alexandra, polițista de 21 de ani care a luat poziția de drepți în fața unui medic abia ieșit din gardă: "Așa am fost educată"
Povestea care a impresionat România. Cine este polițista care a salutat cu mâna la chipiu un medic abia ieșit din gardă? Se numește Alexandra, are doar 21 de ani și a absolvit Școala de Poliție în 2019. Și-a dorit de mică să ajungă polițistă, iar pentru ea respectul este la loc de cinste.
Publicat: Joi, 02 Aprilie 2020, 22:54 | Actualizat: Joi, 02 Aprilie 2020, 23:06Alexandra a oprit în trafic o mașină, pentru controlul efectuat zilele acestea, pentru a verifica dacă sunt respectate regulile impuse de autorități în plină pandemie de coronavirus. La volan se afla un medic ce tocmai ieșise din gardă. A făcut un pas în spate și a dus mâna la chipiu, salutând cu respect.
Tânăra a fost contactată de Antena 3 și a intrat în legătură directă la "Sinteza Zilei". Polițista care urmează să împlinească luna aceasta 21 de ani, a povestit, în exclusivitate, că de mică a vrut să intre la Școala de Poliție.
Pe aceeași temăMai mult, tânăra a mărturisit că gestul a fost făcut din respect și le mulțumește părinților pentru educația pe care a primit-o.
„Nu am medici în familie, dar educația părinților, experiența mea de viață până la această vârstă și școlile prin care am trecut m-au ajutat să ajung la ideea că toată lumea trebuie respectată, indiferent de statutul social”, a spus Alexandra, joi seară, în direct la Sinteza zilei.