Antena Căutare

Voluntarii trec prin clipe de groază cu oamenii care nu vor să respecte carantina "Ei nu înțeleg că sunt aici să îi ajutăm"

Tot mai mulţi oameni vin din zonele roşii şi nu înţeleg cât este de necesar să stea în carantină. Cei mai mulţi nu sunt de acord cu această decizie, ba chiar devin agresivi faţa de cei care se oferă voluntar să îi ajute.

La Braşov, tinerii de la Crucea Roşie merg zilnic la centrele de carantină pentru a duce apă şi mâncare. Însă nu mereu sunt bine primiţi. Ba mai mult, în unele cazuri a fostt nevoie chiar de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele.

În plin pandemie nu numai medicii au viaţă grea. Sunt şi oameni care trebuie să interacţioneze zilnic cu persoanele ce intră în carantină instituţionalizată, iar unele dintre acestea ajung să facă scandal şi se potolesc abia după sosirea autorităţilor.

Mulţi nu înţeleg cât este de necesar să stea în carantină şi sunt nemulţumiţi chiar şi de hotelurile din Braşov, acolo unde nu duc lipsă de ceva.

"Ne întâlnim cu situații dificile la început, când persoanele vin din afară. În prima, a doua zi de carantină instituționalizată. Ei nu înțeleg că sunt aici să îi ajutăm, că le vrem doar binele. Totodată vrem binele populației și atunci trebuie să stea 14 zile aici ca să nu se extindă această epidemie", spune unul dintre voluntari.

Totuşi voluntarii de la Crucea Roşie Braşov s-au obişnuit şi au ajuns să depăşească rapid situaţii de zi cu zi. Ba chiar suţin că sunt mulţumiţi, pentru că uneori sunt şi persoane care le apreciază ajutorul.

"Este dificil în anumite momente dar este o satisfacţie destul de mare în momentul în care ştii că ajuţi şi primeşti un zâmbet foarte cald din partea persoanelor", continuă voluntarul.

"Ne asigurăm că suntem mereu protejaţi şi echipaţi complet. Oamenii sunt cât de cât înţelegători", spune voluntarul.

În orașul Brașov sunt 6 centre de carantină cu 183 de camere. La 3 dintre acestea voluntarii de la Crucea Roșie merg zilnic cu alimente și apă. În tot județul sunt 335 de persoane aflate în carantină.

Coronavirusul nu va dispărea. Raed Arafat, apel către români: ”Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus!” Iată când ar... Constanţa: Un medic şi un ambulanţier vor fi plasaţi în în izolare, după ce au intrat în contact cu un pacient suspectat...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
(P) FCSB si-a jucat sansa de calificare in play-offul Europa League, cu Feyenoord! Și a avut victorie!
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii Catine.ro
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Rezultate Loto, 11 decembrie 2025. Report de peste 8,27 milioane de euro la Joker, categoria I
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul în mașină
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de copaci. Cine e Johan Eliasch
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată Jurnalul
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi înlocuiți
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul european cu 50 de locuitori.
Oraşul european cu 50 de locuitori. "Cel mai mic oraş din lume" se află la doar 12 ore cu maşina de România Observator
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Modele de comunicare în familie
Modele de comunicare în familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x