Antena

Cât trebuie să stea în izolare bolnavii de Covid-19. Perioada s-a scurtat atât pentru vaccinați cât și pentru nevaccinați

Potrivit unui nou ordin al ministrului Sănătății, în Monitorul Oficial a fost publicată noua perioadă de izolare a bolnavilor de Covid-19. Astfel, acum un bolnav de Covid-19 vaccinat stă în izolare 5 zile, iar un bolnav nevaccinat stă 7 zile.

Publicat: Vineri, 04 Februarie 2022, 11:21 | Actualizat: Vineri, 04 Februarie 2022, 12:06
Perioada de izolare s-a scurtat pentru bolnavii Covid-19
Shutterstock

Ordinul de ministru, publicat în Monitorul Oficial, scurtează perioada de izolare atât pentru bolnavii Covid vaccinați, cât și pentru cei nevaccinați. Astfel, persoanele vaccinate și persoanele care au trecut prin boală în urmă cu mai puțin de 3 luni vor sta în izolare 5 zile, și nu 7 cum au stat anterior, iar persoanele nevaccinate și persoanele care au trecut prin boală acum mai bine de 3 luni vor sta în izolare 7 zile în loc de 10, potrivit Digi24.

Pe aceeași temă

Perioada de izolare pentru bolnavii de Covid-19 s-a scurtat

Potrivit noilor proceduri, bolnavii Covid au parte de următorul traseu, în funcție de simptomatologie:

Pe aceeași temă

Dacă o persoană este testată pozitiv la mai puțin de 3 luni de când a mai fost infectată cu coronavirus, atunci nu se consideră că are de-a face cu o nouă infecție, decât dacă simpotmatologia este puternică.

Pe aceeași temă

O altă noutate care se regăseșt eîn Ordinul ministrului Sănătății este că pacienții monitorizați la domiciliu vor fi îndrumați către centre de evaluare pentru a fi tratați sau internați, dacă starea lor se agravază.

Starea de alertă a fost prelungită în România, cu unele modificări. Printre modificările anunțate de CNSU se numără posibilitatea accesului în sumpermarketurile din mall, fără certifiat verde.

Whatsapp LinkedIn
covid-19 izolare covid
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Videoclipul zilei
Citește și
Numărul persoanelor infectate cu gripă și Covid-19 a crescut semnificativ. Medicii trag un semnal de...
Cum știi dacă ai răcit, ai gripă sau ai făcut Covid-19. Simptomele care diferențiază cele trei boli...
Prima țară care reintroduce măsuri de siguranță anti-COVID. Numărul de noi cazuri a crescut alarmant...
Vlad Gherman a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ce a publicat actorul pe rețelele sociale: „Am zăcut...
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste