Antena

Ce categorie de români mai au de primit bani până la sfârșitul anului. Despre ce sumă este vorba

Veste bună pentru românii care au cu venituri și pensii mici. Până la sfârșitul anului 2022, mai au de primit o anumită sumă de bani. Iată despre ce este vorba!

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 30 Septembrie 2022, 12:28 | Actualizat: Vineri, 30 Septembrie 2022, 15:00
Românii care se află în categorii vulnerabile, în ceea ce privește veniturile, mai au de primit încă două tranșe de bani, a câte 250 de lei, până la sfârșitul anului 2022.
Profimedia

Prin programului guvernamental „Sprijin pentru România”, mai mulți români au primit până acum, în două tranșe, câte 250 de lei, atât cât valorează cardul social pentru alimente. Până când se termină anul, mai sunt încă două tranșe de încasat.

Cine sunt românii care mai au bani de primit de la Stat

Românii cu venituri și pensii mici, admiși în programul „Sprijin pentru România”, au primit până acum tranșa a II-a, a câte 250 de lei, pe cardurile sociale pentru alimente. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a emis încă de la 1 iunie 2022 ajutorul pentru cei nevoiași, în valoare totală de 1000 de lei, pe care românii îi vor încasa în patru tranșe. Până acum, cardurile sociale s-au încărcat cu 500 de lei, rămânând încă o sumă de 500 de lei de primit, până la sfârșitul anului 2022. Românii care au devenit ulterior eligibili, pe parcursul programului „Sprijin pentru România”, vor fi puși pe liste.

Ultima parte a programului „Sprijin pentru România” se va emite în luna decembrie 2022. Conform ghidului publicat de MIPE, banii primiți pe cardurile sociale vor putea fi folosiți până în luna decembrie a anului 2023.

„Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023”, se arată în ghidul publicat pe site-ul MIPE.

Românii care fac parte din categoriile vulnerabile și sunt eligibili pentru a primi cardurile sociale sunt:

Peste 2,5 milioane de români, care fac parte din categoriile vulnerabile, vor primi o dată la două luni suma de 250 de lei. Mai multe informații și răspunsuri legate de cardurile sociale se pot găsi, oficial, aici.

Românii pot verifica dacă sunt înscriși pe listele eligibile și se pot adresa celor de la Casa Teritorială de Pensii, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Cu un voucher social, poți cumpăra diverse alimente, cum ar fi făină, ulei, mezeluri, carne, legume, etc.

Pe aceeași temă
Whatsapp LinkedIn
romani bani
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
1.8 milioane de români primesc mai mulţi bani de la 1 ianuarie 2025. Cu cât crește salariul minim pe...
Ce se întâmplă cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei în cazul pensionarilor cărora le-au crescut...
Ce au putut să facă patru turiști români într-un restaurant din Grecia. Au ajuns "de râsul lumii"...
Reacția oficială a Ministerului Afacerilor Externe, după revolta românilor din Leeds. Ce s-a întâmplat
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste