Antena Căutare

Deschiderea anului școlar 2018 2019. Câți elevi sunt în România

Deschiderea anului școlar 2018 2019. Câți elevi sunt în România Un număr de 3642632 de elevi, preșcolari, liceeni sunt în România, reprezentând populația școlară. Toți copiii vor veni cu emoție, luni, 10 septembrie, în prima zi de școală, grădiniță sau liceu

Galerie
Prima zi de școală | idiva.com

Începerea noului an școlar reprezintă un nou start plin de emoții și încurajări din partea părinților pentru copii lor. Astăzi elevii pornesc pe un drum nou de vreme ce un an școlar nou, plin de învățăminte și provocări îi așteaptă. Chiar dacă cei mai mari au deja experiența anilor trecuți, unii dintre ei sunt la fel de plini de emoții ca cei mici, care pășesc pentru prima data dincolo de porțile școlii sau grădiniței.

Elevii nu realizează că astăzi pașii lor mici se vor dovedi a fi pași mari când se vor uita înapoi peste ani, fiind bucuroși cu alegerile pe care le-au făcut. Părinții, uneori mai emoționați decât copii, se străduiesc să se stăpânească, încurajându-și odraslele să zboare, să o ia pe drumul lor și să înfurnte orice obstacol cu fruntea sus.

Chiar dacă nu toate școlile, grădinițele și liceele din România arată gata de a-și primi elevii, cadrele didactice si personalul fac tot ce pot pentru a pregăti școlile cu cele necesare. Mulți elevi sunt nerăbdători să se așeze azi în bănci pentru a se întâlni cu colegii lor.

Numărul de elevi

Articolul continuă după reclamă

Conform Institutul Național de Statistică, INS, date prelucrate, Statistica Socială, Educație, cele mai recente date statistice, anul 2015, numărul total de copii înscriși în grădinițe este de 18.811 copii. Numărul de studenți și cursanți din învățământul superios este de 535.218 studenți. Numărul total de preșcolari, elevi și liceeni din România este de 3.642.632 persoane.

Cadrele didactice care îi sprijină și îi învață pe toți acești elevi își pregătesc constant noi tehnici și jocuri cu care aceștia îi pot atrage pe cei mici. Astfel, elevii cunosc diferite metode de învățare mult mai ușoare și utile. Un număr mare de elevi la clasă înseamnă un efort mult mai sporit din partea profesorului.

Sursă foto: idiva.com, babypost.com

Sursa Citată: Institutul Național de Statistică, INS, date prelucrate

Prima zi de școală. 4 idei despre ce trebuie să conțină pachetul elevului... Schimbări majore! Ministrul Educaţiei, anunț important la începerea noului an şcolar...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Laptopuri second-hand: ce trebuie să verifici înainte de cumpărare
(P) Laptopuri second-hand: ce trebuie să verifici înainte de cumpărare
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a sărbătorit fiul Regelui Charles Ziua Mamei din Marea Britanie
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a... Catine.ro
Ilan Laufer, primele declarații după accident. Fostul ministru şi gemenii săi, loviți de mașină când traversau strada pe trotinetă
Ilan Laufer, primele declarații după accident. Fostul ministru şi gemenii săi, loviți de mașină când...
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară Narva”
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de post cu linte și legume crocante. Rețetă bogată în proteine
Salată de post cu linte și legume crocante. Rețetă bogată în proteine HelloTaste.ro
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși.
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși. "Nu vrem să... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Pensionarii vor primi 596 lei! Cine se încadrează să ia banii
Pensionarii vor primi 596 lei! Cine se încadrează să ia banii BZI
Falimentul bate la ușa fermelor: laptele costă 2 lei să fie produs, dar se vinde cu un leu
Falimentul bate la ușa fermelor: laptele costă 2 lei să fie produs, dar se vinde cu un leu Jurnalul
Mira aruncă bomba! Indiciul că Levi Elekes ar fi înșelat-o: S-a jurat pe ochii mei...
Mira aruncă bomba! Indiciul că Levi Elekes ar fi înșelat-o: S-a jurat pe ochii mei... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
IPS Teodosie i-a făcut
IPS Teodosie i-a făcut "baie" cu agheasmă primarului Constanţei, care n-a apucat să se ferească Observator
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Lapte vegetal din orez. Rețetă de băutură simplă și delicată
Lapte vegetal din orez. Rețetă de băutură simplă și delicată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x