Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, avea probleme cu alcoolul și a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie
Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete în Caracal, Gheorghe Dincă, a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie. Potrivit unor surse medicale, bărbatul suferea de mai multe tulburări de comportament, unele apărute în urma consumului de alcool.
Publicat: Luni, 29 Iulie 2019, 15:44 | Actualizat: Luni, 29 Iulie 2019, 16:30Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete în Caracal, Gheorghe Dincă, a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie. Potrivit unor surse medicale, bărbatul suferea de mai multe tulburări de comportament, unele apărute în urma consumului de alcool.
Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina, au declarat surse medicale, potrivit Mediafax.
Pe aceeași temăPotrivit acestora, ultima internare a bărbatului a avut loc în aprilie 2010. Atunci, a fost internat pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital medicii i-au pus ca diagnostic secundar „Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii alcoolului”, sindron de dependenţă, sindrom amnezic şi hepatită alcoolică.
Sursele citate au precizat că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori în spital, pentru tratamentul unor afecţiuni asemănătoare. „A stat de câteva ori în spital, timp de câteva zile, pentru tratament, apoi a primit tratament la domiciliu”, au mai spus sursele.
Pe aceeași temăGheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat, după ce, într-un butoi din locuinţa lui, au fost găsite oase calcinate şi dinţi de natură umană, dar şi bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite şi în maşina lui Dincă, acestea recunoscându-şi, de altfel, fapta, au anunţat procurorii.
Sursă: Mediafax