Poluarea din București a atins noi valori record. Cum justifică Ministerul Mediului: ”Vântul a adus praful din Bărăgan și ridică mizeria de pe străzi!”
Poluarea din București a atins un nou record în București, în ciuda faptului că traficul s-a redus considerabil în ultimele zile, iar activitatea economică a încetinit. Reprezentanții Ministerului Mediului, însă, pun această întâmplare pe seama...vântului puternic.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 27 Martie 2020, 09:59 | Actualizat: Vineri, 27 Martie 2020, 10:03Stațiile oficiale de monitorizare a calității aerului au înregistrat depășiri de până la 12 ori a limitei maxim admise pentru PM10 (particule mari de praf), la anumite ore, în ultimele zile, iar reprezentanții de la Ministerul Mediului susțin că vântul puternic a adus praf din Bărăgan, fiind un fenomen specific primăverii.
Poluare extremă în Bucureşti! Gabriela Firea: Cine ne omoară mai tare decât coronavirusul?
”În această perioadă vântul a bătut puternic și constant, din direcția NE, și a adus în București praful din Bărăgan. Este un fenomen care se întâmplă primăvara, pentru că vegetația încă nu a acoperit câmpurile”, a explicat Mihai Drăgan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, potrivit HotNews.ro.
De asemenea, mizeria din București a avut și ea un factor decisiv în această situație, motiv pentru care Primăria Capitalei ar trebui să spele străzile.
”Specialiștii noștri au stabilit cauza creșterilor PM10 de astăzi (n.r. joi): antrenarea prafului din Capitală, pe fondul vântului puternic. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis o nouă avertizare către Primăria Capitalei pentru a lua imediat măsurile necesare într-o astfel de situație: salubrizarea de urgență a arterelor orașului. (...) Garda Națională de Mediu va verifica de ce, în condițiile avertizărilor constante transmise de autoritatea de mediu către Primăria București, administrația întârzie în continuare acțiunile care pot reduce concentrațiile poluanților din aer: salubritatea eficientă a Capitalei.Reamintim că inclusiv Planul de Îmbunătățire a Calității Aerului, realizat de Primăria București, evaluează că salubrizarea eficientă și la timp a străzilor Capitalei ar putea reduce șansele de creștere a PM10 în București cu circa 42%.”, a postat Ministerul Mediului și pe pagina de Facebook.
Reprezentanții instituției exclud arderi de deșeuri și spun să după scăderea intensității vântului a scăzut și poluarea.