Antena Căutare

Primul interviu acordat de mirii de la ”nunta groazei” din Irak, la care peste 110 de persoane au murit. Ce declarații au făcut

Nunta lor, evenimentul la care își sărbătoreau iubirea, s-a transformat într-o tragedie uriașă pentru Revan și Hannen. Tavanul salonului a luat foc și peste 115 persoane au murit în incendiu.

Galerie
Nunta lor, evenimentul la care își sărbătoreau iubirea, s-a transformat într-o tragedie uriașă pentru Revan și Hannen. Tavanul salonului a luat foc și peste 115 persoane au murit în incendiu. | Captura Skynews

La câteva zile după tragedia care a șocat întreaga lume, Revan și soția sa, Haneen, au acordat un interviu pentru publicația SkyNews. ”Este prea devastată ca să vorbească”, spune Revan despre cea care i-a devenit soție recent. Tânăra pare foarte afectată, în șoc, și pe tot parcursul interviului nu scoate niciun sunet, doar privește în gol.

Trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viața lor, însă nu a fost deloc așa. S-a dovedit un adevărat coșmar. Nu doar că incendiu le-a stricat evenimentul, ci le-a răpid mulți oameni dragi. Mare parte din familiile lor a dispărut în flăcările mistuitoare, care au pornit de la artificiile pe care le-au aprins în timpul dansului mirilor.

Citește și: Momentul în care un bărbat bagă mâna în flama artificiilor și hârtie și nimic nu ia foc |Video. Ipoteze după incendiul de la nuntă

Primul interviu acordat de mirii de la ”nunta groazei” din Irak, la care peste 100 de persoane au murit

Articolul continuă după reclamă

Revan și Haneen, mirii a căror nuntă s-a transformat într-un dezastru, spun că simt că sunt „morți pe interior”, în ciuda faptului că au supraviețuit incendiului.

Revan a spus că a pierdut 15 membri ai familiei sale în incendiu, adăugând că mireasa sa „nu poate vorbi” după pierderea a 10 dintre rudele ei, inclusiv mama și fratele. Tatăl ei este și el într-o stare critică în spital.

”Am prins-o pe soția mea și am continuat să trag de ea și să o scot prin intrarea de la bucătărie, în timp ce oamenii fugeau și o călcau în picioare. Picioarele ei sunt rănite”, a afirmat Raven.

Pe lângă faptul că și-au pierdut rudele, apropiații și prieteni, Raven și Haneen susțin că nu mai pot locui în comunitatea lor după tragedia uriașă de la nunta lor. Sunt hotărâți să se mute.

Citește și: Victimele incediului de la nunta din Iark au fost duse pe ultimul drum în sicrie albe. Zid uman în jur, în urmă cenușă | FOTO

”De fiecare dată când încercăm să avem parte de puțină fericire, ceva tragic se întâmplă și ne distruge fericirea. Deci e mai bine pentru noi să plecăm. Este adevărat că suntem în viață. Dar pe interior suntem morți. (...) Și-a pierdut 10 rude, mama sa, fratele. Nu poate vorbi (n.r. soția).”, a punctat bărbatul.

Conform Skynews, familia e nevoită să se ascundă căci unii oameni îi învinovățesc pentru ce s-a întâmplat. În Irak, zeci de sicrie au fost purtate de mulțime către cimitir, arată imaginile realizate în ziua înmormântărilor.

La ”nunta groazei” au participat în jur de 900 de invitați, iar incendiul a izbucnit în jurul orei 22.45. Revan crede că ar fi fost vorba de un scurtcircuit și nu că incendiu ar fi pornit din cauza artificiilor.

"Ar putea fi un scurtcircuit, nu știu. Dar focul a început de la tavan. Am simțit căldura... A durat doar câteva secunde", a spus mirele, care nu înțelege cum de li s-a putut întâmplat asta.

”În noaptea nunții... de ce s-a întâmplat asta? Ce am făcut? De ce s-a întâmplat asta?", a continuare el plângând.

Citește și: Ce s-a întâmplat în localul ”nunții groazei” din Irak înainte și după ce focul a apărut. Declarațiile mirelui schimbă ce se știa

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Moneda cu care te îmbogățești dacă o ai acasă. Se vinde pe internet cu sume ce sar de 18.000 de euro... Al Di Meola, mesaj pentru medicii români după infarctul suferit la Arenele Romane. Ce le-a transmis pe internet...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să economisești peste 100 de lei pentru coșul de cumpărături săptămânal
(P) Cum să economisești peste 100 de lei pentru coșul de cumpărături săptămânal
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Salon de coafură plin: cum îți umpli scaunele și îți fidelizezi clientele
(P) Salon de coafură plin: cum îți umpli scaunele și îți fidelizezi clientele
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x