Antena

Scenarii sumbre pentru creșterea pensiilor. Majorarea va fi făcută cu un procent mult mai mic față de cel anunțat

Scenarii sumbre pentru creșterea pensiilor, care ar fi trebuit să fie majorate cu 40% din această toamnă. Potrivit Ministrului Finanțelor, pensionarii vor putea primi venituri cu cel mult 14% în plus față de prezent.

Publicat: Luni, 10 August 2020, 10:02 | Actualizat: Luni, 10 August 2020, 10:18
Galerie de imagini
Majorarea pensiilor va fi făcută cu un procent mult mai mic față de cel anunțat

„Decizia finală este una politică. 14%, dacă va fi decizia, o vom acomoda în acest buget și vom merge mai departe. Situația economică este peste așteptări. Economia a răspuns foarte bine. Se va merge pe o creștere a punctului de pensie, bineînțeles eșalonat. Vom crește pensiile cu procentul pe care îl cere legea, dar în altă perioadă”, declara Florin Cîțu, la începutul lunii august.

Pe aceeași temă

Procent de 14% pentru majorarea pensiilor, confirmat de consilierul premierului Orban

Procentul de doar 14%, în loc de 40% cum fusese anunțat, a fost confirmat și de consilierul premierului Orban. Virgil Guran a spus la Antena 3 că pensiile vor crește cu minimum 10% sau chiar aproximativ 14%, din punctul său de vedere.

„Pentru că situaţia economică este aşa cum o ştiţi, este cert un lucru. Vor creşte alocaţiile cu 20% şi pensiile cu minimum 10%. Părerea mea este că în jur de 14% va fi creşterea. Şi vom eşalona celelalte creşteri în viitor, ca să ajungem la ce a stabilit legea.

Cert este că vor creşte, indiferent de situaţia în care ne aflăm, indiferent de încasări. Sperăm că prin măsurile luate, unele criticate, să echilibrăm cât mai repede situaţia economică a țării, implicit încasările la buget pentru a avea de unde să plătim aceste datorii”, a transmis Virgil Guran la Antena 3.

Whatsapp LinkedIn
majorare pensii crestere pensii septembrie 14 la suta
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Citește și
Klaus Iohannis, declarație de ultim moment despre alocații și pensii. „Nu e posibil să împarți bani...
Premierul Orban, declarații despre alte eventuale majorări de pensii, după ce s-a decis creșterea cu...
Câți bani în plus primesc pensionarii: Punctul de pensie ajunge la 1.442 de lei, iar indemnizația...
Pensii majorate în toamna lui 2020, confirmate de Ludovic Orban. Cu cât ar putea crește veniturile...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste