Antena Căutare

Imagini rare cu bebelușul lui Rafael Nadal. Cum a fost surprins jucătorul de tenis la scurt timp după ce a devenit tată

Rafael Nadal, unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume, a fost surprins cu bebelușul său în brațe.

Galerie
Rafael Nadal a fost fotografiat în timp ce își ținea bebelușul în brațe | Profimedia

Legenda Grand Slam-ului, Rafael Nadal, și-a întrerupt pregătirea pentru Australian Open, oferindu-le soției sale, Xisca Perello, și fiului său o excursie în spectaculosul port din Sydney, potivit Daily Mail.

Fostul numărul 1 mondial a fost văzut cum îl ținea în brațe pe Rafael Junior în timp ce urca pe puntea unui iaht. El și fiul său au fost fotografiați ținute albe și albastre asortate pentru călătorie.

Citește și: Imaginea emoționantă cu care Maria Sharapova i-a „topit” pe fani! Apare alături de fiul ei, în vârstă de câteva luni

Cum a fost surprins Rafael Nadal cu fiul său

Articolul continuă după reclamă

Rafael Nadal și-a ținut lipit de piept, iar cei care l-au fotografiat au reușit cu greu să-i surprindă chipul micuțului. Totuși, se poate observa chipul micuțului la un moment dat, în videclipul de mai jos.

Citește și: Ce avere are Rafael Nadal, cel mai titrat jucător de tenis din istorie. Câți bani a făcut din sportul alb

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În această excursie Rafael Nadal și soția sa au fost însoțiți de prieteni și de unul dintre antrenorii lui Nadal, fostul jucător profesionist argentinian Gustavo Marcaccio.

Rafael Junior s-a născut în luna octombrie a anului trecut, iar tatăl său a vorbit despre impactul pe care primul său copil l-a avut asupra vieții sale personale și sportive, după ce a ajuns la Sydney pentru turneul United Cup.

„Avem ceva ajutor. Nu este nicio problemă. Doar că trebuie să-mi organizez puțin viața, așa cum toată lumea trebuie să facă atunci când apare un copil în viața ta”, a spus Rafael Nadal.

Rafael Nadal, în vârstă de 36 de ani, şi Maria Perello, de 34 de ani, formează un cuplu de 18 ani. Cei doi s-au căsătorit în luna octombrie 2019.

Citește și: Un cunoscut tenismen susține că a găsit dovada nevinovăției Simonei Halep, în scandalul dopajului. Ce dovezi a prezentat

Rafael Nadal, pregături intense pentru Australian Open 2023

Rafael Nadal a fost câștigătorul Australian Open 2022, obținând cel de-al 21-lea titlu de câștigător de Grand Slam, depășind astfel un record în lumea tenisului. Finala masculină de la Australian Open 2022 a durat cinci ore și 24 de minute, fiind a doua cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie.

"În primul rând, știu că este un moment greu pentru Daniil, dar este un campion nemaipomenit. Fără îndoială, Daniil, o să câștigi trofeul acesta de cel puțin două ori în carieră. Felicit echipa ta.

A fost unul dintre cele mai grele meciuri din cariera mea, din punct de vedere emoțional. Succes pe viitor, Daniil! A fost o onoare să fiu pe teren alături de tine astăzi.

Nu știu ce să mai zic… e uimitor. Anul trecut, nu credeam că o să mai ajung să joc aici, dar acum am trofeul în față. Am luptat foarte mult să ajung aici, vă mulțumesc pentru susținere, sunteți nemaipomeniți.

Este unul dintre momentele emoționante din cariera mea, îmi va rămâne în inimă acest trofeu, pentru că mi-a fost foarte greu în acest turneu.

Nu pot să le mulțumesc îndeajuns oamenilor din echipa mea, dar și familiei mele. În momentele grele, ați fost alături de mine. Fără voi, nimic n-ar fi fost posibil! Vă mulțumesc încă o dată!

Acum o lună și jumătate, aș fi spus că e ultimul meu turneu. Dar acum pot să spun că ne vedem la anul, cu siguranță. Nu pot să vă transmit cât de multă energie mi-ați oferit", spuea Rafael Nadal după marea victorie de anul trecut.

În 2023 Australian Open debutează pe 16 ianuarie, iar Rafael Nadal se pregătește intens, cu dorința de a câștiga din nou acest turneu.

Cupa Franței se vede în AntenaPLAY, începând cu acest weekend...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x