Antena Căutare

Antonia a împlinit 34 de ani. Ce surpriză i-a făcut Alex Velea: „Ziua mea tocmai a început”

Antonia a împlinit 34 de ani și a fost copleșită de urările și cadourile primite din partea celor dragi, dar și a cunoscuților.

Galerie
Antonia a împlinit 34 de ani. Ce surpriză i-a făcut Alex Velea | Instagram

Frumoasa cântăreață a postat pe rețelele sociale surprizele de care a avut parte în cea mai importantă zi. Atât Alex Velea, cât și copiii i-au pregătit artistei un moment emoționant.

Citește și: De ce Antonia și Alex Velea nu se căsătoresc, deși sunt logodiți. Răspunsul dat de artistă: „E clar”

Cum a sărbătorit Antonia la cei 34 de ani ai săi. A postat imagini înduioșătoare în mediul online

Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi și este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. Până acum, vedeta se consideră un om împlinit, iar asta pentru că are o carieră de succes în industria muzicală, dar și o familie care o face fericită zi de zi.

Articolul continuă după reclamă

De ziua sa de naștere, Antonia a postat mai multe story-uri în care apare răsfățată de toți cei dragi. Este recunoscătoare pentru tot ce are în viața ei, așa că a vrut să împărtășească cu fanii surprizele frumoase pe care le-a primit.

Logodnicul ei, Alex Velea, i-a făcut celei mai importante femei din viața sa un cadou neașteptat, mai exact i-a cumpărat două genți. La rândul său, Antonia a rămas surprinsă de gestul făcut și s-a bucurat nespus: „Ziua mea tocmai a început”, a scris ea pe InstaStory.

Asta nu e tot, artistul i-a pregătit o cină de familie, în care au fost prezenți atât cei doi băieți ai cuplului, Dominic și Akim, cât și fiica ei, Maya, din fosta căsnicie cu italianul Vincenzo Castellano. În imagine, se vede cum toți cei prezenți la masă sunt extrem de fericiți că i-au făcut o bucurie mamei lor.

„Cea mai frumoasă surpriză!”, a scris Antonia în dreptul imaginii.

Cântăreața a repostat mesajele și urările primite din partea prietenilor, printre care și de la artista Giulia, cele două fiind apropiate de mult timp: „La mulți ani, iubirea mea!”, a fost unul dintre mesajele primite de la ea.

Mama ei, Denise Iacobescu, i-a transmis un mesaj emoționant: „Ești cel mai bun lucru din viața mea care mi s-a întâmplat! Te iubesc!”.

Citește și: Antonia și-a arătat abdomenul sculptat la sală, într-un video senzual. Cât de bine arată cântăreață, mamă a trei copii

Cum s-au cunoscut Antonia și Alex Velea

Ambii artiști s-au cunoscut, din întâmplare, la studio, apoi au devenit prieteni, însă destinul i-a făcut să meargă pe același drum împreună. Acum, formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz.

„Am fost prieteni mult timp, mult timp. Cred că ne-am cunoscut în 2009. A venit la studio cu Tom Boxer cu piesa Morena și își doreau o piesă mai urbană. Și au venit la studio să le prezinte Baxter niște instrumentale.

Și cumva (..) hai să le arătăm niște piese și nu că ne-a gonit din studio, dar (…) mai stați, mai stați pe la vișin. Și zic ia…ce e asta? Să ne dea afară să facă ea audiție. N-am început chiar cu dreptul.

După care tot așa cineva zicea că e o fată care face MC-ială la Bamboo în engleză (…) Am fost să văd un dansator și am văzut-o pe ea. Zic mișto, bravo. După aia ne-am tot văzut în mediul ăsta artistic și în 2012 deja a început să vină la studio unde lucram eu. Și ne-am împrietenit, dar nimic mai mult.

Eu eram în relație, ea era în relație. Nu simțeam și n-aș fi făcut pasul ăsta, mi-am pus un scut, eram căsătorit. Și la ea era un scut, era într-o relație și se comporta ca atare. Nu flirtam, nu ne făceam ochi dulci. N-am anticipat nimic, pur și simplu s-a întâmplat', a povestit Alex Velea, în cadrul unui podcast, notează Viva!.

Imaginea pentru care Oana Radu a așteptat 29 de ani să o posteze. Cum a apărut îmbrăcată sexy, cu abdomenul dezgolit... Jorge, mesajul emoționant pe care i l-a scris fiicei sale vitrege de ziua ei. Cum arată Ilinca: „Iubire neconditionata”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Dragoș Pîslaru, acuzat de acte ilegale în procesul contestatei legi a salarizării. Ministrul sfidează hotărârile executorii ale instanțelor de judecată
Dragoș Pîslaru, acuzat de acte ilegale în procesul contestatei legi a salarizării. Ministrul sfidează... Jurnalul
Bucurie în familia Maxer! Fiul Deei și al lui Dinu Maxer a fost admis la liceul dorit. Performanța obținută fără meditații
Bucurie în familia Maxer! Fiul Deei și al lui Dinu Maxer a fost admis la liceul dorit. Performanța obținută... Kudika
Ce salariu va lua un preot in Romania, 2026, dupa noua lege a salarizarii
Ce salariu va lua un preot in Romania, 2026, dupa noua lege a salarizarii Redactia.ro
Valuri de 3 metri în larg şi steag roşu arborat. Staţiunile în care turiştii nu au voie să intre în mare
Valuri de 3 metri în larg şi steag roşu arborat. Staţiunile în care turiştii nu au voie să intre în mare Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x