Antena Căutare

Cât de mult a crescut Akim, fiul cel mic al lui Alex Velea și Antonia. Părinții i-au organizat mega petrecere de ziua de naștere

Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Ce doi artiști au o familie frumoasă și se bucură alături de cei trei copii ai lor de cele mai frumoase clipe.

Akim, fiul cel mic al lui Alex Velea și Antonia a împlinit 6 ani. | Antena 1 & Instagram

Anotnia și Alex Velea l-au sărbătorit recent pe mezinul familiei cu o mega petrecere. Părinții micuțului care a împlinit 6 ani s-au asigurat că acesta are tot ce își dorește cu ocazia zilei sale de naștere și au pus totul la punct, până în cele mai mici detalii. Ei au petrecut alături de familie și prieteni și l-au sărbătorit cu fast pe Akim.

Fiul lui Alex Velea și Antonia a împlinit 6 ani. Cum a arătat tortul surprinzător de la petrecere

Cei doi artiști nu puteau să lase să treacă acest moment extrem de important pentru ei fără să fie marcat și pe rețelele de socializare. Părinții micuțului Akim au postat în mediul online câte o urare emoționantă, alături de mai multe imagini adorabile cu sărbătoritul zilei.

„La mulți ani acestui micuț și frumos!”, i-a transmis Antonia micuțului ei înt-un InstaStory.

Articolul continuă după reclamă

Și Alex Velea i-a făcut o urarea mezinului său, tot prin intermediul rețelelelor de socializare.

„La mulți ani, suflet! ❤️❤️❤️❤️”, i-a scris Alex Velea tot pe InstaStory, alături de o poză cu Aki.

Însă, adevărata sărbătorirea avut loc abia la petrecere. Părinții lui Akim s-au asigurat că acesta primește tot ce își dorește și au pus la cale evenimentul până în cele mai mici detalii.

El a petrecut alături de familie și toți prietenii, Antonia și Alex Velea au ținut cont de fiecare cerință a sărbătoritului. Cu toate acestea, piesa de rezistență a fost, cu siguranță, tortul, transmite cancan.ro.

În timp ce unii copii, își doresc deserturi cu o anumită tematică sau în forma eroului preferat, Akim a avut o altă părere. Toți au rămas surprinși când, în sală, a intrat desertul în forma unui borcan imens de Nutella, semn că micuțul este un mare amator de dulciuri.

Citește și: Cum arată mama lui Alex Velea. Ce mesaj emoționant i-a transmis artistul pe rețelele sociale, de ziua ei

Cum se înțeleg Alex Velea și fiica Antoniei

Antonia și Alex Velea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 10 ani, iar din rodul iubirii lor au rezultat doi băieți minunați, Akim și Dominic. Artista, însă, mai are o fiică din in căsnicia cu fostul soț, Vincenzo Castellano, iar aceasta și Velea au mereu grijă să spună că ei au trei copii.

Maya își vizitează de câte ori are ocazia mama și cei doi frați în România și judecând după imaignile postate în mediul online, aceasta se înțelege foarte bine cu cei mici.

Cu toate aceastea, mulți s-au întrebat care e relația dintre fiica Antoniei și Alex Velea, iar aceasta a vorbit deschis într-un interviu despre acest subiect.

„E o dragoste reciprocă. O iubesc din toată inima mea, chiar dacă nu sunt tatăl natural. Tatuajul este doar un bonus. E prea puțin pentru ce simt pentru Maya”, a mărturisit el, vizibil emoționat și mândru, pentru Viva.ro.

Citește și: Pe ce sumă de bani cântă Antonia de Revelion. Ruby și Alex Velea încasează mai puțin decât ea

Ce obișnuiește să facă Gina Pistol cu fiica ei, Josephine, în fiecare dimineață: „Înseamnă foarte mult pentru noi”... Daniela Crudu a anunțat sexul copilului. Ce nume special a ales fosta asistentă TV pentru bebeluș și când va naște...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor | VIDEO
Elwira Petre, experiență inedită în interiorul Marii Piramide din Giza. Ce avertisment le-a transmis turiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în această perioadă
Ana Morodan, mărturisiri după un an extrem de greu. Ce a dezvăluit influencerița și cine i-a fost alături în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x