Antena Căutare

Ce mesaj emoțonant a transmis Elina Svitolina Ucrainei și ce va face cu banii din tenis

Elina Svitolina, cel mai bine clasată jucătoare de tenis din Ucraina, pe locul 15 în ierarhia WTA, fost număr trei mondial, a transmis un mesaj emoționant țării sale. Sportiva a postat pe Twitter o "scrisoare pentru țara ei", cu un mesaj puternic. In plus, va dona banii din tenis tării ei.

Galerie
Elina Svitolina a postat un mesaj emoționant pentru țara ei, Ucraina | Profimedia

Extrem de afectată de situația din Ucraina, jucătoarea de tenis născută la Odesa a precizat că este alături de țara ei și că îi va acorda tot sprijinul de care este capabilă, potrivit Digi Sport.

Aceasta a postat pe rețelele de socializatre un mesaj emoționant în care și-a exprimat dragostea pentru țară dar și faptul că va dona toți banii din următoarele turnee pentru Armata Ucrainei.

Elina Svitolina, copleșită de situația din Ucraina "Scrisoare pentru patria mea.Tu ești puternică, frumoasă și specială"

Aceasta a precizat cât de importantă este țara ei pentru ea și cât de mândră este de semenii săi.

Articolul continuă după reclamă

Scrisoare pentru patria mea. Sunt departe de Tine, departe de oamenii pe care îi iubesc, de oamenii mei, dar inima mea nu a fost niciodată atât de caldă și de plină de dragostea Ta.

Mi-e greu să exprim cât de specială Ești. Pentru mine, Tu ești puternică, frumoasă și specială. Mi-ai dat totul și eu prețuiesc fiecare bucată din Tine: cultura, educația, pământul, apele, orașele, oamenii. Oamenii mei.

Citește și:Simona Halep, prima reacție referitoare la războiul din Ucraina. Ce a publicat jucătoarea de tenis

Oamenii mei, mă tem în fiecare zi pentru voi. Sunt devastată, nu mă pot opri din plâns, inima mea nu încetează să sângereze. Dar sunt foarte mândră. Văzându-i pe oamenii noștri, mamele noastre, tații noștri, frații noștri, surorile noastre, copiii noștri cât de curajoși și puternici sunt și cum luptă pentru a te apăra. Ei sunt eroi.

Voi dona banii pe care îi voi câștiga din următoarele turnee pentru a ajuta armata și cauzele umanitare pentru a ajuta în apărarea Ta, țara noastră.

Citește și:Dayana Yastremska, declaraţii despre România. „Ne-au aşteptat oameni buni. Am fost uimită de modul frumos în care ne-au primit”

Ucraina, Tu ne unești, tu ești identitatea noastră, Tu ești trecutul și viitorul nostru. Noi suntem Ucraina.

Fie ca lumea să vadă și să ne ajute să Te protejăm. Ești în toate rugăciunile mele. Ești mereu cu mine. Eu sunt Ucraina. Noi suntem Ucraina, și-a încheiat ea scrisoarea.

Adrian Minune a fost jefuit! Ce sumă de bani și ce bunuri îi lipsesc cântărețului... Jason Momoa și Lisa Bonet și-au spus "da" unei a doua șanse. Cum au ajuns la această decizie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x