Antena Căutare

Ce ținută a ales Kira Hagi pentru cununia fratelui său. Cum a fost surprinsă tânăra actriță alături de fericitul cuplu

Ianis Hagi și Elena Tănase au făcut cununia civilă. Cei doi au devenit soț și soție la jumătate de an după ce fiul ”Regelui” i-a dăruit inelul iubitei sale. Alături de ei a fost și sora fotbalistului.

Galerie
Kira Hagi, apariție ravisantă la cununia fratelui său | Antena 1, Instagram

Kira Hagi nu a lipsit de la unul dintre cele mai importante evenimente din familia sa. Ianis, fratele ei, s-a cununat civil cu partenera sa, Elena Tănase.

Ce au declarat Ianis Hagi și Elena Tănase înainte de petrecere

Evenimentul a fost unul cât se poate de discet, însă de mare aploare, cu invitați celebri. Potrivit unei surse, au fost invitate 400 de persoane. De această dată, petrecerea a avut loc la un local din nordul Bucureștiului.

Citește și: Kira Hagi a jucat sub ochii tatălui ei, Gică Hagi. Ce s-a întâmplat când ”Regele” a urcat pe scena Teatrului Național București

Articolul continuă după reclamă

Ianis și Elena au îngăduit presei să le fie alături pentru a imortaliza acest moment unic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Sunt foarte emoționată, foarte bucuroasă”, declară Elena, care îl numește de Ianis jumătatea sa.

„Îmi doresc copii sănătoși”, a răspuns Ianis atunci când a fost întrebat de unul dintre reporteri dacă își dorește un băiat care să devină fotbalist.

Citește și: Ianis Hagi și-a sărbătorit ziua de naștere. Ce urare specială i-a făcut Kira Hagi, sora lui mai mare. FOTO

Ianis Hagi a declarat că joacă bine atât pe teren, cât și pe ringul de dans, acesta fiind unul dintre sfaturile primite de la tatăl său.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De asemenea, presa a așteptat cu sufletul la gură declarațiile părinților fericitului cuplu. Aceștia au stat de vorbă înainte de petrecere și au împărtășit cu publicul urările și așteptările pe care le au de la copiii lor, acum că au devenit o familie.

Citește și: Kira și Ianis Hagi, primele reacții dupa ce tatăl lor, Georghe Hagi, a câștigat campionatul cu Farul Constanța. Ce au transmis

„Suntem niște părinți împliniți și foarte bucuroși. Un Crăciun frumos o să avem anul acesta”, a declarat Marilena Hagi, de obicei, o prezență extrem de discretă în presă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a apărut Kira Hagi la petrecerea de cununie a fratelui său

Kira Hagi i-a fost alături fratelui său. Actrița nu putea lipsi de la un eveniment atât de important. Aceasta a ales o ținută elegantă, care i-a pus în valoare frumusețea naturală.

Citește și: Kira Hagi şi Vlad Gherman completează distribuţia serialului Lia, de la Antena 1

Pentru petrecere Kira a ales o rochie neagră scurtă, pe care a accesorizat-o cu o pereche de platforme și un ruj roșu, care i-a accentuat zâmbetul.

Tânăra de 27 de ani a fost surprinsă într-o fotografie alături de fratele și cumnata sa, dar și de Maria și Nicholas Popescu.

Kira HAgi a cucerit publicul autohton cu rolul din serialul Lia - Soția soțului meu

Kira Hagi este o actriță și o pictoriță extrem de talentată. Tânăra a studiat actoria la New York Film Academy, de unde a absolvit în 2017 secțiunea Acting for Film. De asemenea, aceasta a aprofundat studiile de actorie în Londra.

Aceasta dă viață personajului Mira în serialul Lia - Soția soțului meu: „Personajul meu, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă şi mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie, faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic și că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalități, care scot la iveală conflicte sau împing acțiunea într-o direcție neașteptată.

Citește și: Fetița din brațele Regelui a devenit o tânără încântătoare. Cum arată Kira Hagi în cel mai recent rol, cel de Prințesă Cantacuzino

Îmi plac mult răsturnările de situație și îmi place faptul că prin rolul pe care îl joc în acest serial învăț lucruri noi, despre viață, despre relații și despre conflicte. Tot cu ocazia aceasta am și onoarea de a fi în preajma unor profesioniști, care știu să creeze povești, știu bine să le producă și, mai ales, să descopere noi talente. Sper să mă număr printre aceste talente și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor!”

Sânziana Negru, declarație de dragoste emoționantă de ziua de naștere a lui Ștefan Floroaica. Cum a reacționat iubitul e... Jessica Alves într-o nouă sedință foto incendiară. Cum s-a pozat celebrul model...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mezina lui David și Victoria Beckham, magnet de priviri. Harper a surprins cu noul look, de domnișoară
Mezina lui David și Victoria Beckham, magnet de priviri. Harper a surprins cu noul look, de domnișoară
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Oana Sîrbu la patru decenii de la filmul „Liceenii”. Actrița a urcat din nou pe scenă și a impresionat
Cum arată Oana Sîrbu la patru decenii de la filmul „Liceenii”. Actrița a urcat din nou pe scenă și a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda Jurnalul
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate Kudika
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ Redactia.ro
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x