Antena Căutare

Cum a arătat Raluca de la Bambi la nunta surorii sale, Denisa Tănase. A fost domnișoara de onoare

Denisa Tănase s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Mircea Brânzei, într-un cadru de vis. Aceștia au ales Riviera Franceză, iar la ceremonia specială au participat cei mai apropiați prieteni. Bineînțeles, Raluca de la Bambi nu a lipsit.

Galerie
Denisa Tănase s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Mircea Brânzei, într-un cadru de vis. Aceștia au ales Riviera Franceză, iar la ceremonia specială au participat cei mai apropiați prieteni | Instagram/ Raluca Tanase

Jumătatea Bambi a strălucit la cel mai frumos eveniment din viața surorii sale, Denisa Tănase.

Raluca a ales o ținută în care să se poartă distra pe cinste la petrecerea de după cununie. A optat pentru o pereche de pantaloni albi, lungi și evazați. În completarea lor a venit cu un top mov, cu volane și care îi lăsa abdomenul la vedere.

Citește și: Cine sunt nașii de cununie ai Denisei de la Bambi

De asemenea, bijuteriile purtate au fost simple și de efect. Părul l-a coafat în aceeași manieră, iar întregul look a fost apreciat pe rețelele sociale.

Articolul continuă după reclamă

Din imaginile postate pe contul său de Instagram, se pare că Raluca de la Bambi a fost domnișoara de onoare și chiar a prins buchetul miresei.

De la eveniment nu au lipsit nici părinții celor două surori. Vivi Tănase a arătat extraordinar la nunta Denisei. Iată imaginile:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Denisa Tănase a mai fost căsătorită

Denisa Tănase are 36 de ani și a mai fost căsătorită. Ea a avut o relație cu medicul Cornel Brotac, pe care Denisa l-a cunoscut la doar 19 ani.

Cei doi s-au despărțit însă după cinci ani de relație și patru ani de la căsătorie. La scurt timp după divorț, Denisa Tănase s-a mutat cu sora ei, Raluca, deși spunea că sunt diferite ca temperament.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a atins trupa Bambi culmile succesului

Trupa Bambi a luat naștere în 1999, iar în 2000 fetele au lansat primul videoclip al lor, pentru piesa Doi ochi căprui. Formația de muzică pop a cunoscut un succes răsunător, iar în 2011 au câștigat Discul de Aur pentru unul din albumele lor. Trupa s-a destrămat în 2015.

După despărțirea lor, când fetele aleseseră să aibă proăriile proiecte muzicale, Denisa a fost cea care a declarat că trupa Bambi nu mai funcționează așa cum își doreau și au ales drumuri separate.

Potrivit spynews, în 2019, Denisa a explicat: „Noi suntem de foarte mulţi ani în faţa voastră şi în timpul ăsta este deja clar. Fiecare dintre noi este o femeie independentă, cu direcţii diferite atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Artistic suntem împreună, dar ne vom dori să facem şi anumite proiecte separat. De exemplu, ei îi place muzica populară. Eu nu cânt bine muzică populară (…) Şi am zis de ce să ne mai forţăm într-o capsulă care nu ne mai reprezintă atât de mult pe noi, ca individ. Pentru că şi asta contează foarte mult”.

Pierdere pentru Jill și Joe Biden. S-au despărțit de una dintre cele mai importante ființe din viața lor... Nicole Cherry și “Cireșica” ei. Uite cum arată cântăreața cu burtică, într-o rochie scurtă, de petrecere...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine e noul iubit al Paulei Seling. Artista iubește din nou la patru ani de la divorț
Cine e noul iubit al Paulei Seling. Artista iubește din nou la patru ani de la divorț
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x