Antena Căutare

De ce nora preferată a Reginei Elisabeta și Meghan Markle nu vor fi niciodată prietene. Imaginile de la înmormântare arată clar

Sophie Wessex și-a ținut emoțiile sub control în timp ce se afla în public, dar roșeața din jurul ochilor ei spune multe despre modul în care pierderea soacrei sale, Regina Elisabeta a II-a, a afectat-o.

Galerie
Sophie Wessex și-a ținut emoțiile sub control în timp ce se afla în public, dar roșeața din jurul ochilor ei spune multe despre modul în care pierderea soacrei sale, Regina Elisabeta a II-a, a afectat-o. | Profimediaimages.ro

Pentru Sophie, în vârstă de 57 de ani, moartea Reginei Elisabeta nu înseamnă doar o schimbare în ierarhie, ci și absența figurii materne cu care a vorbit majoritatea dimineților.

În ultimele luni, aceasta și soțul ei, Prințul Edward, au locuit toată vara la Castelul Balmoral, alături de Regina Elisabeta. Cei doi i-au luat și pe fiica Lady Louise Windsor, în vârstă de 18 ani, și fiul James Viscount Severn, în vârstă de 14 ani.

Aceștia s-au bucurat de timpul petrecut împreună, fără să se gândească că Majestatea Sa va trece în lumea celor veșnice la începutul lunii septembrie.

Citește și: Ce inscripție misterioasă a fost făcută în placa de marmură de pe piatra funerară a Reginei Elisabeta a II-a

Articolul continuă după reclamă

Sophie Wessex, foarte afectată de moartea Reginei Elisabeta a II-a

Moartea bruscă a suveranului a lovit-o puternic pe Sophie Wessex. Prietena ei a spus că ea, împreună cu restul familiei, „s-au gândit că le-a mai rămas mult timp” alături de Elisabeta a II-a.

Ei „se așteptau” să o vadă pe Regină la Windsor, unde trebuia să se întoarcă în octombrie. Reședința a fost piatra de temelie a relației lui Sophie cu soacra sa.

Citește și: Cum au fost pozați copiii Reginei Camilla la funeraliile Reginei Elisabeta. Ei sunt frații vitregi ai Prinților Harry și William

În majoritatea zilelor de sâmbătă, Sophie conducea de la casa ei din Bagshot Park până la castel, unde Regina o aștepta la ceai. De multe ori, urma o sesiune de filme de război și documentare istorice, pe care adorau să le vizioneze împreună.

Nu numai că Regina Elisabeta s-a bucurat de compania lui Sophie, dar, având în vedere trecutul Ducesei de Wessex, ea a ajuns să fie privită de Majestatea Sa drept un membru de bază al Familiei Regale.

Cum s-a comportat Ducesa de Wessex cu Meghan Markle la funeralii

Soția Prințului Edward are, de asemenea, o reputație de om pacifist. A arătat asta și în urmă cu câteva zile, când s-a aplecat pentru a schimba câteva cuvinte cu Meghan Markle în timp ce Familia Regală aștepta sosirea sicriului Reginei la Westminster Hall.

Ducesa de Sussex chiar a părut vizibil mai relaxată după ce Sophie a abordat-o. Relația lor este una dintre cele mai vechi pe care Meghan le are în Familia Regală britanică. Asta pentru că, având în vedere poziția aparent incontestabilă a lui Sophie ca favorită a suveranului, ea a fost cea care i-a oferit sfaturi de conduită atunci când a început să se întâlnească cu Prințul Harry.

Citește și: Cât a costat rochia purtată de Carmen Iohannis la înmormântarea Reginei Elisabeta. Femeia a fost criticată pentru apariție

„Sophie a fost una dintre primele care a invitat-o pe Meghan, singură, la Bagshot pentru ceai.”, a spus o persoană apropiată pentru The Sun. „Se înțelegeau perfect, dar Sophie simțea că nu vor deveni niciodată buni prieteni. Să spunem doar că Meghan părea să aibă propria ei agendă și nu era în căutarea unor sfaturi, oricât de bine intenționate ar fi fost acestea.”, a mai adăugat sursa.

Se prea poate ca Sophie Wessex să fi păstrat resentimente pentru Meghan Markle din această cauză. Unele imagini realizate la funeraliile Reginei Elisabeta o arată în timp ce îi aruncă priviri mai puțin prietenoase Ducesei de Sussex.

Cum au fost pozați copiii Reginei Camilla la funeraliile Reginei Elisabeta. Ei sunt frații vitregi ai Prinților Harry și... Vila din America a lui Carmen Harra a fost incendiată, în urma unui jaf. Vedeta era în casă când s-a întâmplat totul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x