Antena Căutare

Familia Regală a României, colindată la Castelul Săvârșin. Gestul emoționant făcut de Principesa Margareta pentru localnici

An de an, Familia Regală a României respectă cu sfințenie tradițiile și petrec Sărbătorile de Iarnă la Săvârșin, în județul Arad, însă una dintre acestea datează încă de pe vremea vremea Reginei-Mamă Elena.

Galerie
Majestatea Sa Custodele Coroanei a donat cadouri familiilor modeste din Săvârșin. | Instagram & Profimedia

Familia Regală a României continuă tradiția de Crăciun. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au ajuns la Castelul Regal de la Săvârșin și au primit deja primii colindători.

Aceștia vor petrece Sărbătorile de Iarnă la castel, alături de Altețele Lor Regale Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria și au un program extrem de încărcat.

Familia Regală a României, colindată la Castelul Săvârșin. Detaliul care a surprins-o pe Principesa Margareta

Familia Regală a României a primit deja primii colindători la Catelul Săvârșin. Îmbrăcați în straie populare și cu obrajii îmbujorați, membrii a două ansambluri din Oradea și Arad au adus cadouri și i-au emoționat pe Principesa Margareta și Principele Paul.

Articolul continuă după reclamă

În imaginile postate pe rețelele de socializare, Majestatea Sa Custodele Coroanei poate fi observată stând pe scaun în Curtea Regală, admirându-i pe tinerii colindători. La final, cu toții au fost invitați în Casa Ceaiului.

„Primii colindători la Castelul Regal Săvârșin

Miercuri, 21 decembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu, împreună cu Principesa Elena, au primit în Satul Regal de la Castelul Săvârșin pe primii colindători ai acestui an.

Membri de toate vârstele ai Ansamblului Folcloric Crișana din Oradea și ai Ansamblului Florile Mureșului din localitatea Vladimirescu, județul Arad, au cântat colinde și au recitat versuri populare, reprezentând tradiția locului fiecăruia dintre ele. De asemenea, colindătorii au venit înveșmântați în straie populare de familie, având modele păstrate din generație în generație.

Majestatea Sa a primit în dar un colac tradițional, împreuna cu urări de sănătate și un An nou cu bucurii. Musafirii au fost apoi invitați în Casa Ceaiului, pentru a petrece câteva momente alături de gazde”, se arată în mesaul postat pe pagina oficială de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Principesa Margareta, mesaj îndurerat după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Reacția lui Klaus Iohannis la aflarea veștii

Tradiții de Crăciun în Familia Regală a României. Cum a fost surprinsă Majestatea Sa Custodele Coroanei la Săvârșin

Familia Regală a României are un program complex și bine pus la punct pentru Crăciun, în fiecare an. Majestatea Sa Margareta nu se abate de la el și chiar resprectă o tradiție care datează din anii 1940, de pe vremea Reginei-Mamă Elena.

Astfel, potrivit obiceiului, în ziua de 22 decembrie 2022, Principesa Margareta, alături de Alteța Sa Regală Principesa Elena, a oferit cadouri și pachete de Crăciun mai multor familii din Săvârșin.

Aceasta nu a ținut cont de vremea neprietenoasă și nici nu s-a ferit să se înnoroieze. Ea a încălțat cizmele și a mers prin comună să împartă daruri.

„Familiile cu dificultăți financiare din comuna Săvârșin au primit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun din partea Majestății Sale Custodele Coroanei.

Au fost alături de Majestatea Sa, în această dimineață, ASR Principesa Elena și primarul Ioan Vodicean.

Tradiția cadourilor de Crăciun ale Familiei Regale către săvârșinenii cu venituri modeste datează din anii 1940, în vremea Reginei-Mamă Elena”, este descrierea imaginilor de la fața locului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Cum arată casa Prințului Charles de la Viscri. Imagini din interiorul gospodăriei

Potrivit programului oficial, în zilele care urmează Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort vor participa la donația de echipamente medicale pentru centrul medical de permanență din Săvârșin, iar pe 23 decembrie vor prezenta presei bradul din Salonul mare al castelului și masa de Crăciun din Sufrageria mare.

În Ajunul Crăciunului, Dubașii din Săvârșin vor fi așteptați în piața cu fântână din incinta Satului Regal și de asemenea, în aceeași zi, Biroul de Presă ve va transmite mesajul de Crăciun al acesteia.

Nu în ultimul rând, în dimineața zilei de 25 decembrie 2022, de la ora 11.30, Familia Regală va participa, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, la slujba de Crăciun

Mirela Vaida, extrem de mândră de fiica ei. Cum arată și cât a crescut Carla. Ce performanță a reușit fata prezentatoare... Ce sumă de bani vrea Isabela de la Daniel Onoriu, după ce a intentat divorțul. Pilotul a acuzat-o de șantaj...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis, cu mare tristețe…”
John Galliano, decizie radicală după valul de controverse! Ce se întâmplă cu expoziția de la Met: „Am decis,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cum arată casa de peste un milion de dolari a lui Dragoș Săvulescu. Actorul trăiește pe picior mare în Los Angeles
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x