Antena Căutare

Ilona Brezoianu și Andrei, soțul său, imagini de la petrecerea de după cununia civilă. Mirii au fost înconjurați de cei dragi

Ilona Brezoianu s-a căsătorit civil cu Andrei Alexandru, iar la petrecere cei doi miri au fost înconjurați de persoanele apropiate.

Galerie
Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au cununat civil | Instagram

Petrecerea cea mare, precum și cununia religioasă, vor avea loc pe 20 iulie 2024. Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru au avut parte de o petrecere restrânsă după cununia civilă. Familia și prietenii le-au fost aproape celor doi. Printre cei care s-au aflat alături de Ilona Brezoianu atât în momentul în care a zis „Da” la tarea civilă, cât și la petrecere au fost: Emi, Cuza și Diana Stejereanu.

Emi a fost activ pe rețelele sociale și a imortalizat cele mai frumoase momente de la eveniment. La petrecere, când mirii s-au aflat în fața tortului pentru a li se cânta „Mulți ani trăiască”, mama Ilonei Brezoianu a dorit să pluseze și a dat tonul și melodiei: „La mulți ani cu sănătate!”.

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru, imagini de la petrecere. Cei doi s-au căsătorit civil

În timp ce Ilona îi făcea semn mamei să scurteze melodia: „Nu mai și astaa...”, Emi a avut un comentariu haios: „Așa, doamna Brezoianu! Spuneți dumneavoastră”. În cele din urmă, Ilona l-a luat de mână pe soțul ei și au suflat împruenă în lumânările de pe tort.

Articolul continuă după reclamă

Ilona și Andrei au fost superbi și au radiat de fericire în ziua în care și-au spus „DA” unul altuia.

Emi a publicat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare alături de Ilona și de Cuza:

„S-a intamplat, imi pierdusem speranta pentru ea, sincer, dar se pare ca o iubeste Dumnezeu!
Casa de piatra, dragilor!”, a scris Emi în dreptul imaginii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Bucurie imensă astăzi! Nimeni nu s-ar fi gândit că o să ne întâlnim și aici!”, a spus la rândul ei, Diana Stejereanu.

Citește și: Tavi Colen și iubita lui, Emma Ștefan, s-au căsătorit în secret. Dezvăluirile celor doi despre cununia religioasă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ilona Brezoianu și alesul inimii sale, Andrei Alexandru, s-au căsătorit civil pe 22 iunie 2024.

Actrița a fost discretă în privința vieții sale sentimentale și nu a dat foarte multe detalii nici despre nuntă și nici despre partenerul său. Totuși, în podcastul La Țocii, Ilona Brezoianu a vorbit puțin despre Andrei.

„Eu sunt bineeee. E un băiat pe care eu l-am cunoscut într-un anumit context. Eu am cunoscut un băiat de un an și ceva și e foarte bine, suntem foarte ok împreună. Nu e actor, lucrează în cu totul alt domeniu. E actor în viața mea. În momentul vorbirii este plecat la schi. Este monitor de schi și mai are și alte chestii pe lângă. Sunt îndrăgostită”, a spus Ilona Brezoianu în dialog cu Romică Țociu.

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au cununat civil. Cum a arătat actrița în momentul în care a spus un DA hotărât... INNA, cea mai sexy ipostază în costum de baie de până acum! S-a pozat pe un yacht, fără inhibiții...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce s-a ales de Gabriel Fătu, vedeta OTV care făcea farse la telefon oamenilor
Ce s-a ales de Gabriel Fătu, vedeta OTV care făcea farse la telefon oamenilor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini rare cu iubita lui Arnold Schwarzenegger, mai tânără cu 27 de ani. Sunt împreună de 14 ani, dar puțini știu cum arată
Imagini rare cu iubita lui Arnold Schwarzenegger, mai tânără cu 27 de ani. Sunt împreună de 14 ani, dar puțini...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj.... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un robot umanoid a ieșit la cerșit pe o stradă din China. Spunea că „nu are bani să se reîncarce”
Un robot umanoid a ieșit la cerșit pe o stradă din China. Spunea că „nu are bani să se reîncarce” Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Călin Georgescu, mesaj dur pentru Guvernul Bolojan III: „Este o capitulare morală rușinoasă și trădătoare!”
Călin Georgescu, mesaj dur pentru Guvernul Bolojan III: „Este o capitulare morală rușinoasă și trădătoare!” BZI
Prima alegere de ayatollah, la un congres PNL: Liberalii și-au epurat conducerea și și-au ales alta. Plină de ex-bășiști, progresiști și ONG-iști #rezist
Prima alegere de ayatollah, la un congres PNL: Liberalii și-au epurat conducerea și și-au ales alta. Plină de... Jurnalul
Dua Lipa a făcut publice imaginile de la nunta de poveste din Sicilia. Cine au fost invitații de top
Dua Lipa a făcut publice imaginile de la nunta de poveste din Sicilia. Cine au fost invitații de top Kudika
Singurele zodii protejate de Sânziene. De ASTAZI începe cea mai frumoasă perioadă
Singurele zodii protejate de Sânziene. De ASTAZI începe cea mai frumoasă perioadă Redactia.ro
Capitalele europene unde chiriile depăşesc 2.500 de euro. Unde se situează Bucureştiul
Capitalele europene unde chiriile depăşesc 2.500 de euro. Unde se situează Bucureştiul Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x